Într-adevăr, cel puțin trei sunt evenimentele care marchează o aemenea perpectivă. Mai întâi, Juan Guaido a cerut Comandamentului Sud al SUA să evalueze mijloacele prin care ar putea fi realizată pașnic tranziția în Venezuela, după blocarea de către ruși a fugii lui Maduro și după ce lovitura din 30 aprilie a eșuat. Aici, comunicatul Comandamentului Sud anunță susținerea pentru a găsi o cale de dialog pentru militarii care doresc „restabilirea puterii legitime în Venezuela”, o formă de a semnala continuitatea pentru militarii venezueleni care, dacă sprijină venirea lui Guaido și plecarea regimului chavist, pot să-și continue îndeplinirea funcțiilor și sub noua conducere aleasă democratic.

În al doilea rând, Președintele Donald Trump a vorbit, extrem de serios, despre primirea Braziliei în NATO. Nu mai e vorba despre relația Nord-Atlantică, nici despre una euro-atlantică propriu zisă, ci de una atlantită Nord-Sud, în care și continentul America de Sud e vizat, dar în perpectivă și cel african. După ce a fost desemnat drept aliat strategic esențial non-NATO – includerea Braziliei într-un proiect strategic poate antrena, de fapt, o gândire mai largă atlantistă, contrapusă unei gândiri pivotale, care a mișcat atenția și concurența în zona pacifică, a Mării Chinei de SudEst. Nu că ar fi abandonată vreodată la Casa Albă problematica din zona AsiaPacific, ci, pur și simplu, se lansează un nou motor de creștere atlantic.

În aceeași cheie, nu putem ignora reacția lui John Bolton care a spus Rusiei să plece acasă din Venezuela cu trupele pentru că „nu este emisfera sa”, cu referire la Emifera vestică a Globului. O reînviere a Doctrinei Monroe, care se adaugă demersurilor faptice ale actualei administrații, anunțând și aici perpective interesante. Într-adevăr, dacă e să reunim cele trei teme, realizăm ce ar însemna relansarea euro-atlantismului pe dimensiune nord- sud și cum ar arăta o piață ce ar îngloba SUA, Europa (ambele negociind un acord industrial și al produselor de origine ce poate marca relansarea TTIP-acordul e liber schimb și investiții euro-atlantic) alături de America de Nord, America de Sud și Africa. Valoarea de întrebuințare a unei asemenea idei e foarte mare. Mai întâi, pentru că ar reprezenta o piață extrem de interesantă, la îndemână, în proximitate, cu zone cunoscute din perioada colonială, cu potențialul cel mai mare de creștere și cu demografia eplozivă. Piața de 500 de milioane euro-atlantică actuală ar puta fi extinsă la piața integrată de 2 miliarde, alături de America de Sud și Africa. Apoi angajarea din nou în spațiile conexe, precum America Latină și Africa, pot oferi Europei și SUA motoare de creștere relevante, forță de muncă – pe care să și-o educe, să și-o crească și să și-o utilizeze – dar și stabilizarea zonei contingue și a valurilor de migranți de la Sud la Nord către ambele componente ale Occidentului, reducând presiunea refugiaților și a migranților economici pe cele două continente.

Euro-atlanticul ar depăși paradigma clasică a Atlanticului de Nord. În plus, ar bloca – prin angajarea reală cu investiții și dezvoltarea educației – spații care altfel sunt prăzi ușoare, lesne de spoliat de resurse, subminate de corupție endemică și insinuarea abruptă și directă a Rusiei și Chinei în decizie. Deci lansarea proiectului ar reprezenta un instrument extrem de interesant contra migrației, contra stagnării și chiar a izolării euro-atlantice față de terți, creând un punct de atracție și un mecanism de creștere economică foarte solid.

În perspectiva dezbaterii structurii viitoarei guvernanțe globale, noua formulă transatlantică Nord-Sud ar aduce în prim plan un jucător major, coerent și coeziv, care să poată avea greutatea demografică și strategică a două Chine sau Indii. Nu că ar fi ușor, mai ales că avansul luat de către ceilalți competitori globali în America de Sud, dar mai ales în Africa, pare, dacă nu mare, atunci sigur decisiv pe termen scurt. Totuși ideea pare destul de atractivă pentru a genera resurse de lobby și angajarea centrelor de reflecție pentru a evalua consecințele unei asemenea perpective. Nu știu dacă Statele Unite au o abordare sau un proiect atlantist în vedere.

Nu știu dacă există apetitul de a dezvolta Africa și America de Sud serios cu investiții. Dar deja gesturile publice făcute arată, dacă nu nivelul de ambiție pe această dimensiune, măcar relevanța, impactul și detenta unui asemenea proiect, fapt ce poate intra în atenția mecanismelor de elaborare a strategiilor alternative la Washington DC, iar NSC ar putea lua în discuție aceste perspective. Un proiect Trump atlantist ar putea avea mulți sorți de izbândă și multă susținere în mediul de afaceri american, cu impact major în viitorul ciclu electoral pentru Casa Albă.

 

Te-ar putea interesa și: