O cercetătoare în scaun rulant are planuri mari în carieră şi vrea să vadă o Românie accesibilă, care să pună semnul egal între persoanele cu handicap şi cele fără.

La 36 de ani, Adina Milac se poate lăuda cu un consistent portofoliu de articole de cercetare publicate, dar şi cu câţiva ani de experienţă în Statele Unite. Nu o va face însă. Dacă o veţi cunoaşte, primele lucruri care vă vor surprinde sunt determinarea de a se realiza în cercetare, dorinţa de a lăsa ceva în urmă şi ambiţia de a reuşi. Nimic n-a oprit-o să ajungă printre cercetătorii de top din România. Nici măcar fotoliul rulant în care este blocată de handicapul locomotor cu care s-a născut.

După un doctorat strălucit în fizică, Adina Milac a plecat, în 2005, în Statele Unite pentru a urma cursuri postdoctorale. Primele zile în SUA au fost un şoc. Pentru prima dată vedea oameni cu handicap complet independenţi pe stradă şi care duceau vieţi absolut normale.

Lipsa de accesibilizare rămâne problema de bază

"În SUA, accesibilitatea este lege. Nu există clădire care să nu fie accesibilă. Şi nu mă refer numai la rampe, ci şi la semnalizare vizuală şi auditivă, astfel încât o persoană cu handicap să se poată descurca singură. Asta a fost pentru mine un şoc, pentru că eu, aici, nu mă pot descurca singură. Aici, mama mă duce la muncă, mă aduce acasă", povesteşte tânăra.

În opinia ei, cea mai mare povară pentru persoanele cu dizabilităţi din România rămâne lipsa de accesibilizare. "Persoanele cu handicap sunt parte a societăţii. Atât timp cât eu plătesc taxe în acest oraş, am dreptul să merg pe stradă, iar strada trebuie făcută astfel încât eu să pot merge pe ea", susţine Adina Milac, care spune că asta e prima schimbare pe care ar face-o dacă ar fi ministrul muncii.

Mai mult, la revenirea în ţară, anul trecut, familia ei a decis să accesibilizeze intrarea în blocul unde locuieşte în Capitală. A făcut asta pe propria cheltuială. Dar, chiar dacă este rezolvată problema ieşirii din bloc, rămân bordurile înalte pe care nici măcar fotoliul rulant electric pe care îl foloseşte Adina nu le poate urca. "În SUA, nu există nicio diferenţă între un om cu handicap şi un om fără. Asta înseamnă o societate care îşi dă seama că are ceva de câştigat de la toţi membrii săi", exemplifică aceasta o parte din "lecţia americană".

Americanii, interesaţi de ceea ce ştie să facă

Cercetătoarea îşi aminteşte că, la interviul pentru plecarea în SUA, nu le-a spus celor de acolo că are handicap. A trecut de interviul telefonic şi a primit un e-mail entuziast în care era invitată la o discuţie: "Atunci, am zis să le spun care este situaţia mea. Le-am scris un mail şi i-am întrebat dacă sigur mă vor. Răspunsul a fost că nu sunt interesaţi de ceea ce nu pot să fac şi că mă vor pentru lucrurile pe care le pot face".

Adina Milac povesteşte cum resortul de energie a fost mereu mama, profesoară de fizică, care i-a şi insuflat pasiunea pentru ştiinţă: "Mama mi-a spus că sunt atâtea lucruri pe care nu pot să le fac, dar ceea ce pot face să fac foarte bine. Iar ceea ce am pu tut să fac a fost să învăţ şi m-am străduit să învăţ bine şi să fiu o persoană productivă în societate".

De altfel, multe persoane cu handicap sunt talentate şi dor nice să depăşească obstacolele. "Persoanele cu handicap au foarte multe de oferit societăţii şi e o pierdere că nu sunt integrate", conchide Adina.

OBIECTIVE

Adina vrea propria Direcţie de cercetare

În munca ei, Adina Milac foloseşte metode din fizică pentru a înţelege structura şi funcţia proteinelor.

"Majoritatea proceselor din organism sunt îndeplinite de proteine, şi atunci este foarte important să ştim cum se petrec aceste procese şi interacţiile care au loc. Şi de aici se deschide perspectiva intervenţiei cu medicamente", spune românca noastră, cercetătoare la Institutul de Biochimie al Academiei Române. Înclinaţia pentru ştiinţă vine din familie, dar a fost stimulată de profesoara de fizică din liceu, care era foarte exigentă. „Dacă te străduieşte să îndeplineşti aceste exigenţe, învăţând începe să îţi placă. Aşa s-a născut pasiunea pentru fizică, dar oricum fizica este cea mai frumoasă dintre ştiinţe pentru că explică tot ce se întâmplă în natură, în organism, peste tot”.

Adina Milac are o bogată bibliotecă: "Din păcate, nu mai am timp să citesc atât de mult cât aş dori, citesc mai mult cărţi de specialitate".

Cât despre planurile profesionale, ea îşi doreşte să stabilească o Direcţie de cercetare in de pendentă în cadrul institutului, dar şi să-şi creeze un grup în care să prindă şi studenţi, şi tineri talentaţi.

• Aşteptăm pe adresa viatameritatraita@evz.ro poveşti despre oameni pe care îi cunoaşteţi, care şi-au depăşit problemele şi au demonstrat că viaţa merită trăită. Cele mai bune vor fi publicate.
• „Evenimentul zilei” va publica în perioada 1 martie – 3 aprilie 2011, în zilele de joi şi sâmbătă, cele mai impresionante poveşti. Cinci dintre eroii lor vor câştiga o invitaţie pentru două persoane la conferinţa susţinută pe 11 aprilie, la Bucureşti, de Nick Vujicic, cel mai charismatic speaker motivaţional al momentului.

1. Nick Vujicic, un om fericit. Fără mâini, fără picioare
2. Pictoriţa fără mâini
3. Manager IT în scaun cu rotile: "Sper ca statul să nu mă încurce"
4. Mama unui copil superdotat, imobilizat într-un scaun cu rotile: "Fericirea nu înseamnă să ai ceea ce doreşti, ci să doreşti ceea ce ai"
5. Viaţa unui handicapat autentic
6. Desenatoarea din scaunul cu rotile
7. "Aş fi vrut o viaţă normală. Dar, dacă nu s-a putut, asta e"