Doar astăzi se citește! Rugăciunea de mare ajutor pentru iertarea păcatelor credincioșilor
- Dosofteea Lainici
- 13 iunie 2022, 08:00
A doua zi de Rusalii este o mare sărbătoare ortodoxă, fiind cinstit Sfântul Duh, care are puterea să ne mângâie și să ne aline.
Pogorârea Sfântului Duh este istorisită de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca în Faptele Apostolilor. Sinaxarul din Lunea Rusaliilor este grăitor în acest sens și îl redăm în continuare:
"În această zi, în Lunea Rusaliilor, prăznuim pe însuși Preasfântul de viață Făcătorul și întru tot puternicul Duh, Unul din Treime, Dumnezeu, Cel de o cinstire, de o ființă și de o slavă cu Tatăl și cu Fiul.
În ziua Cincizecimii S-a pogorât Duhul Sfânt, în chip de limbi de foc, peste Sfinții Apostoli, în foișorul unde stăteau ei, și s-a așezat peste fiecare dintr-înșii. Pentru cinstirea Sfântului Duh, dumnezeieștii Părinți, care pe toate bine le-a tocmit, cu prilejul Cincizecimii, au rânduit o sărbătoare deosebită, în această zi a Rusaliilor".
Ce este Sfântul Duh
Sfântul Duh Se numește Mângâietor, ca Unul Care are putere să ne mângâie și să ne aline; că pe El L-am primit în locul lui Hristos. Și El mijlocește, cu graiuri nespuse, pentru noi către Dumnezeu, ocrotindu-ne ca un iubitor de oameni, ca și Hristos, că și Hristos este Mângâietor, pentru că zice Apostolul: "Avem Mângâietor către Tatăl pe Iisus Hristos Cel drept" (1 Ioan 2,1).
De aceea, Duhul Sfânt se mai numește și "alt Mângâietor" (Ioan 14,16). Sfântul Duh este întru toate una cu Tatăl și cu Fiul; de aceea, El este și împreună-Ziditor (Făcător) a toate și chiar Lucrător al învierii de obște, și face toate câte voiește: sfințește, împarte, înnoiește, trimite, înțelepțește, unge pe proroci și, pe scurt zicând toate le face, El fiind liber, atotputernic, bun, drept, ocârmuitor.
Prin El este toată înțelepciunea, viața, mișcarea, împărtășirea din sfințenie și din orice fel de viață. Într-un cuvânt, tot ce are Tatăl și Fiul are și El, afară de nenaștere și naștere, întrucât El purcede din Tatăl. Duhul revărsându-Se, așadar, lumea s-a umplut de tot felul de daruri și, prin El, toate neamurile au fost călăuzite la cunoașterea adevăratului Dumnezeu, iar Apostolii au primit puterea de a alunga toată boala și toată neputința. Hristos a pregătit venirea Sfântului Duh peste Ucenicii Săi, când, înainte de pătimire, le-a vorbit despre aceasta (Ioan 7, 38-39), apoi, mai vădit după înviere, când a suflat asupra lor (Ioan 20,22). Iar acum L-a trimis pe El, în chip de limbi de foc.
Rugăciunea pentru iertarea păcatelor
”Împărate Ceresc, Preabunule Mângâietorule, Duhule al adevărului, Cel ce din Tatăl mai înainte de veci purcezi şi întru Fiul pururea Te odihneşti; nepărtinitorule Izvor al darurilor celor dumnezeieşti, pe care le împărţi precum voieşti; prin care şi noi nemernicii ne-am sfinţit şi ne-am uns în ziua botezului nostru.
Caută spre rugăciunea robilor Tăi, vino la noi şi Te sălăşluieşte întru noi şi curăţeşte sufletele noastre, ca să putem a ne face locaş Preasfintei Treimi.
Aşa, o Preabunule, nu Te scârbi de necurăţia noastră, nici de păcatele noastre; ci le tămăduieşte pe ele cu ungerea Ta.
Luminează mintea noastră, ca să cunoaştem deşertăciunea lumii şi a celor ce sunt în lume; lumineaza ştiinţa noastră, ca neîncetat să vestească nouă ceea ce se cuvine, a face şi ce se cuvine a lepăda; îndepărtează şi înnoieşte inima noastră, ca să nu izvorască mai mult ziua şi noaptea gânduri rele.
Iar duhul lenevirii, al mâhnirii, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert goneşte-l de la noi. Și ne dă nouă duhul dragostei şi al răbdării, duhul blândeţii şi al dreptăţii, ca fără de lenevire să călătorim pe calea sfintelor porunci.
Și aşa, ferindu-ne de tot păcatul şi împlinind toată dreptatea, să ne învrednicim a primi sfârşit creştinesc şi a intra în Ierusalimul cel Ceresc, iar acolo a ne închina Ţie, împreună cu Tatăl şi cu Fiul, cântând în vecii vecilor: Treime Sfântă, slavă Ţie!
Amin!
Unde slujesc azi membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va sluji, împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, la sfințirea Bisericii „Sf. Treime” din Bucov, jud. Prahova
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, și cu Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, la Mănăstirea Slănic, jud. Argeș.
Înaltpreasfințitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, va sluji împreună cu Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, cu Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și cu Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului la Catedrala Mitropolitană „Sf. Treime” din Sibiu.
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va sluji la Parohia „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din Gheorghieni, jud. Cluj.
Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, va sluji la Biserica „Sf.a Treime, a Liceului Prometeu din Chișinău.
Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, va sluji la Parohia „La Sfânta Înviere” și „Sf. Ap. Andrei“ din Viena, Austria.
Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul celor două Americi, va sluji la Catedrala „Sf. Împărați” din Chicago, în statul Illinois, SUA.
Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji la Biserica „Sf. Treime” din Constanța.
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, va sluji la Parohia Bărăbanț, jud. Alba.
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman.
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, va sluji la Parohia Sălcioara, jud. Buzău.
Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, va sluji la Mănăstirea Buciumeni, jud. Galați.
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, va sluji împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, la Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Treime” din Arad.
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, va sluji la Mănăstirea Grăjdeni, jud. Vaslui.
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, va sluji la Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Caransebeş.
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, va sluji la Biserica „Sf. Treime” din Oradea.
Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, va sluji în Parohia Peteritea, jud. Maramureș.
Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, va sluji la Mănăstirea Strehaia, jud. Mehedinți.
Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, va sluji la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Roșu, raionul Cahul, Republica Moldova.
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, va sluji la Mănăstirea „Sf. M. Mc. Mina” din Slobozia, jud. Ialomița.
Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, va sluji la Mănăstirea „Sf. Treime” din Drăgănești – Vlașca, jud. Teleorman.
Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanaților, va sluji la Catedrala „Sf. Treime” din Corabia, jud. Olt.
Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, va sluji la Biserica „Sf. Treime” din Enișala, jud. Tulcea.
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ungariei, va sluji la Biserica din Vecherd (Vekerd), Protopopiatul Dobrițân, Ungaria.
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Italiei, va sluji la Paraclisul „Schimbarea la Față” al Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” din Roma, Italia.
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, va sluji împreună cu Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, la Parohia „Pogorârea Sf. Duh” și „Ștefan cel Mare” din Viena, Austria.
Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Australiei și Noii Zeelande, va sluji la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din Melbourne, Australia.
Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Canadei, va sluji la Catedrala „Sf. Gheorghe” din Saint-Hubert, provincia Québec, Canada.
Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, va sluji la Catedrala Patriarhală.
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va sluji la Parohia Stornești, jud. Iași.
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, va sluji la Mănăstirea „Sf. Treime” de la Soporu de Câmpie, jud. Cluj.
Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, va sluji la Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” – Zona Dacia din Timișoara.
Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, va sluji la Biserica „Sf. Cruce” din München-Aubing, Germania.
Preasfințitul Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, va sluji la a Mănăstirea „Sf. Treime” din Moișeni, jud. Maramureș.
Preasfinţitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Italiei, va sluji la Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” al centrului eparhial din Roma, Italia.