DNA vrea rearestarea primarului Cherecheș de la Baia Mare. Cătălin Cherecheș: totul este o înscenare
- Mihai Şoica
- 1 martie 2017, 10:05
Pentru că a criticat modul cum este administrat orașul Baia Mare, primarul ales al acestui municipiu, Cătălin Cherecheș a deranjat ”gașca” care conduce orașul și care acum se răzbună crunt. Polițiștii din Maramureș au intrat în acest joc murdar.
La dosarul penal de la Tribunalul Cluj, Poliția Maramureș a trimis un document oficial, prin carem vezi Doamne, Cătălin Cherecheș ar fi încălcat condițiile eliberării condiționate. Singura probă a polițiștilor din Baia Mare este doar un articol care a apărut într-un ziar din Baia Mare, articol care foarte ușor ar fi putut fi comandat de cei care conduc azi, interimar orașul Baia Mare.
Astfel, în documentul trimis de IPJ Maramureș și semnat de chestorul Monica Mărincaș și de Serviciului de Investigații Criminale, comisarul șef Dorin Ioan Coste, se arată că: ”În data de 8.02.2017, în urma efectuate în presa eletronică a fost identificat articolul publicat pe site-ul ****, intitulat: Cherecheș, din nou la primărie. Ține ședințe, da ordine și face organigrame. Ca pe vremuri. Având în vedere cele de ai sus și obligația impusă inculpatului Cherecheș Cătălin: ”să nu exercite funcția de primar al municipiului Baia Mare”, vă rugăm să dispuneți.
La dosar nu există niciun alt fel de document dar este foarte probabil, ca în baza acestei adrese a IPJ Maramureș, procurorul DNA să solicite judecătorului rearestarea lui Cherecheș.
Baia Mare este un oraș neadministrat
În replică, primarul din Baia Mare, ales la alegerile din iunie 2016, cu majoritate de voturi primar al municipiului Baia Mare, spune că totul este o înscenare.
Pe contul său de facebook, primarul ales Cătălin Cherecheș a scris mai multe mesaje în care arată că orașul Baia Mare, a decăzut foarte mult la capitolul curățenie sau administrație. Tribunalul Cluj nu i-a impus obligația primarului ales de a nu critica prestația administratorilor interimari ai orașului. ”Ninge. Bănuiesc că în mintea tulbure a unora eu sunt vinovat că ieri au renunțat cei care își bat joc de 10 luni de oraș, la utilajele de deszăpezire, și alea puține și răblăgite. Chiar sunteți inconștienți, funcționarilor de 2 lei?! Ați mințit și m-ați denigrat în ultimul an ca să vă scuzați mârșăvia și incompetența. Un lucru e bun azi... Că zăpada a acoperit mizeria pe care ați adunat-o în batjocură față de noi băimărenii din mai 2016 și până azi. Dar nu pentru mult timp... V-am pregătit mături și salopete, pentru fiecare director până la simplu angajat. Iar viceprimarii vor fi șefi de ... roabă”, a scrie Cherecheș, în data de 21 februarie.
Primarul Cherecheș a fost cercetat de DNA Cluj, pentru dare de mită iar în prezent este judecat pentru această infracțiune. În timpul acestei anchete, Cherecheș a fost ales al orașului Baia Mare.