
O zi petrecută la plajă sau la grătar, o seară la teatru sau la film te ajută să uiţi că vara aceasta nu ai parte de vacanţă.
Chiar dacă vara este anotimpul distracţiei şi al vacanţelor petrecute la mare, nu toată lumea se poate bucura de un concediu de odihnă. Fie pentru că sunt proaspăt angajaţi, fie pentru că domeniul în care profesează este foarte solicitat pe parcursul verii, mulţi angajaţi aşteaptă toamna pentru a se odihni, dar nu ratează nicio ocazie de distracţie de vară, fie doar şi pentru o zi.
Vara se munceşte
„Lucrez la o agenţie de turism, iar în această perioadă este mare nevoie de mine la locul de muncă. De multe ori, biroul se mută chiar în aeroport, pentru a-mi ajuta colegii care nu mai fac faţă fluxului mare de pasageri. Chiar nu îmi permit o săptămână de relaxare, dar încerc să profit de fiecare zi liberă, indiferent că se nimereşte luni sau sâmbătă“, afirmă Otilia, în vârstă de 32 de ani.
Printre cei care nu îşi pot programa o vacanţă de vis se numără şi cei care s-au angajat recent, precum Victor, în vârstă de 23 de ani.
„Am găsit un job bine plătit, într-o agenţie de publicitate. La interviu, ştiam că se apropie vara şi mi s-a spus să nu sper la un concediu în viitorul apropiat. Mulţi colegi sunt la mare, dar eu mi-am făcut planuri pentru o excursie exotică, la iarnă. Nu mă plâng. În această perioadă nu poţi spune că munceşti foarte mult, dar numai ideea că trebuie să fii la birou câteva ore îţi încurcă planurile“, afirmă tânărul.
Piscina aduce marea la tine
Un weekend bine petrecut poate valora la fel de mult ca un concediu, aşa că renunţă la ideea de a irosi timpul în pat de dimineaţa până seara şi fă-ţi planuri pentru sfârşitul de săptămână.
Pentru cei care iubesc plaja şi agitaţia, ştrandul este locul ideal pentru bronzat. În schimb, dacă te gândeşti să şi înoţi până oboseşti, alege o piscină, unde bazinele nu sunt pline ochi şi nici nu rişti ca o persoană de pe margine să-ţi sară în faţă. Parcurile de distracţie pe apă sunt preferatele copiilor, dar şi ale adulţilor curajoşi şi răbdători să aştepte la coadă pentru a folosi toboganul.
O zi petrecută la plajă, în oraş, poate costa între 7 lei şi 50 lei, iar preţul poate creşte în funcţie de dotările pe care le găsiţi. Pentru un club exclusivist de înot, puteţi scoate din buzunar peste 3.000 de lei pe an.
Grătarul este la mare preţ
O zi petrecută la iarbă verde este un prilej bun de a te apropia de prieteni sau chiar de familie. După ce ai sunat mai mulţi prieteni şi te-ai asigurat că ai grătarul în portbagaj, poţi porni spre pădure. Jocul de cărţi, tablele sau badmintonul sunt activităţi relaxante, care te ajută să uiţi de serviciu.
Nu sunt mulţi cei care au posibilitatea unui grătar în curte şi, chiar şi aşa, se preferă „la pădure“. Delicatesele pe grătar, precum micii sau legumele, vă demonstrează şi talentul culinar.
Odată cu lăsarea serii, trebuie să dai startul strângerii resturilor şi al gunoaielor făcute de voi, ocupaţie care nu durează mai mult de câteva minute.
SUGESTII
Seara, un alt prilej de relaxare
Dacă o escapadă la munte sau la mare te-ar obosi prea mult, şi chiar şi o zi petrecută la soare, sau la pădure, poţi opta pentru distracţiile din oraş. Teatrul de vară, în aer liber, stand-up comedy-ul sau karaoke garantează o seară de neuitat. Terasele deschise până târziu, amenajate chiar şi pe trotuare sau în mijlocul străzilor, amintesc de oraşele vechi. Parcurile sunt o adevărată oază de linişte, iar o plimbare de seară garantează un somn mai liniştit. Dacă mai ai de aşteptat concediul, rezervă un sejur la toamnă, timpul va trece mai uşor cu gândul la vacanţă.