CONFLICT între Iohannis și majoritatea parlamentară pe politica externă a României
- Carmen Vintil ă
- 6 martie 2017, 16:29
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat astăzi că şeful statului nu a luat în considerare solicitarea coaliţiei de guvernare de a avea o discuţie pe tema Consiliului European de primăvară care va avea loc la Bruxelles în zilele de 9 şi 10 martie.
"Această solicitare a fost făcută de către preşedintele Camerei Deputaţilor şi am înţeles că, oficial sau semioficial, ne-am trezit cu un refuz din partea preşedintelui, din câte se pare. Ceea ce pot să vă spun este că, pentru decizii importante care se pregătesc în momentul de faţă la nivelul Uniunii Europene cu privire la desenarea proiectului viitor, a modului în care UE va funcţiona, şi din care facem parte, cred că este util să facem o consultare cât mai largă, în aşa fel încât Parlamentul, care este singurul organism reprezentativ la nivelul societăţii româneşti, să poată să-şi exprime un punct de vedere. Aici avem atât majoritatea, cât şi opoziţia. Ca peste tot în UE, astfel de chestiuni nu sunt numai de resortul persoanei care reprezintă ţara în Consiliul European, ci ele sunt dezbătute peste tot în parlamentele naţionale", a afirmat Tăriceanu, după şedinţa Biroului permanent al Senatului.
Preşedintele Senatului a precizat că a văzut în spaţiul public că această propunere nu a fost luată în considerare de către preşedintele Klaus Iohannis.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a scris și el pe Facebook, că preşedintele Klaus Iohannis nu are nevoie de mandat din partea Parlamentului pentru a susţine poziţia României în faţa UE, dar acest fapt nu trebuie să excludă o dezbatere care să unifice clasa politică, în condiţiile în care trebuie să ieşim din „logica păguboasă” a conflictelor politice interne.
„Nu e vorba doar de ce face preşedintele în relaţia cu oficialii europeni. Contează cum vor acţiona toţi decidenţii români: Guvernul, partidele politice, europarlamentarii români şi toţi ceilalţi care pot sprijini într-un fel sau altul interesul României la nivel european”, a mai susținut preşedintele PSD.
Leonard Orban: Președintele nu are nevoie de mandat
Preşedintele României nu are nevoie de mandat atunci când participă la reuniunile Consiliului European, a precizat astăzi la RFI consilierul prezidenţial pentru Afaceri Europene, Leonard Orban. Reacţia sa a venit după ce PSD şi ALDE au cerut dezbateri în Parlament privind viitorul UE după Brexit.
“Opinia României este că ar trebui să se meargă cu toţii înainte, să se avanseze cu toţii, pentru că până la urmă, numai astfel se poate asigura coeziunea proiectului european, numai astfel se poate asigura prosperitatea şi pacea pentru cetăţenii Uniunii Europene”, a declarat la RFI, Leonard Orban.
Întrebat dacă asta înseamnă că România respinge scenariul unei Europe diferenţiate, consilierul prezidenţial a răspuns: “Da şi nu de ieri de azi, ci această poziţie este o poziţie principială, care a fost exprimată în repetate rânduri de către preşedintele României în cadrul reuniunilor Consiliului European, dar şi cu alte ocazii”.
Întrebat, de asemenea, dacă s-ar impune consultări între preşedintele Klaus Iohannis şi partide, aşa cum a cerut, săptămâna trecută, liderul PSD, Liviu Dragnea, consilierul prezidențial a punctat că aceasta este decizia preşedintelui. "O dezbatere publică, pentru a explica motivele unei asemenea poziţii sigur că ar fi necesară. În ceea ce priveşte consultarea cu partidele politice, repet, este decizia preşedintelui”, a punctat consilierul prezidenţial.