Disidentul chinez orb a plecat în SUA, pentru a studia la Universitatea din New York
- Simona Mătieș
- 19 mai 2012, 19:07
Activistul chinez Chen Guangcheng, care s-a aflat în centrul unei crize diploamtice între Washington și Beijing, se află în drum spre Statele Unite.
Activistul orb și familia sa au urcat la bordul unui avion care-i va duce la Newark, lângă New York, după ce au fost transortați la aeroportul din Beijing direct de la spital. Chen a petrecut șase zile în clădirea Ambasadei SUA la Beijing, în urmă cu câteva săptămâni, după ce fugise din arestul la domiciliu, dintr-un oraș din nord-estul Chinei.
Chen a primit o bursă de studii la Universitatea din New York. Activist pentru drepturile omului
Chen Guangcheng, un avocat autodidact, care a luptat contra avorturilor forțate din China, din cauza politicii copilului unic, a fost închis patru ani, din 2006, pentru că ar fi tulburat traficul și ar fi distrus proprietăți, și a fost plasat, apoi, în arest la domiciliu, după eliberarea din închisoare, în 2010. Sâmbătă dimineața, Chen a fost preluat de la spitalul la care a fost tratat pentru o rană la picior și a fost dus la aeroport, împreună cu soția sa și cei doi copii ai lor.
La aeroport nu au întâmpinat probleme, au arătat pașapoartele și li s-a permis să plece. S-au urcat la bordul cursei UA88 spre Newark, New Jersey, care a decolat la ora locală 17.50 (12.50, ora României), cu două ore întârziere.
”Îmi trec mii de gânduri prin minte”, le-a spus Chen jurnaliștilor, la aeroport. Referindu-se la susținătorii săi, el a spus ”Cer o perioadă de concediu și sper că ei vor înțelege acest lucru”. Agenția chineză de stat China Nouă a relatat că Chen a făcut cerere pentru a studia în străinătate ”pe canale normale, conform legii, fără intervenția autorităților americane”.
Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Victoria Nuland, a declarat că administrația americană așteaptă cu nerăbdare să-l primească pe Chen în SUA, și a exprimat ”aprecierea pentru maniera în care el a reușit să rezolve această problemă”. Bob Fu, președintele grupului de activiști China Aid, care-l susține pe Chen, a declarat că disidentul va rămâne în New York între 2 și 3 ani. ”Sigur că vrea să petreacă puțin timp pentru a se odihni, după 7 ani de tratamente brutale, la dispoziția autorităților locale chineze”, a explicat Fu. Sursa: BBC