Disidenții Constantin și Ponta, suspectați de complot de șefii PSD-ALDE

Disidenții Constantin și Ponta, suspectați de complot de șefii PSD-ALDE

Liderii coaliției de guvernare bănuiesc că Daniel Constantin și Victor Ponta complotează să părăsească propriile partide, împreună cu alți nemulțumiți din PSD-ALDE, pentru a începe un nou proiect politic

Scenariul a fost avansat de liderul PSD, Liviu Dragnea, cu o zi înaintea remanierii lui Daniel Constantin din funcțiile de vicepremier și ministru al Mediului de către premierul Sorin Grindeanu. „Am auzit și eu despre acest proiect politic nedefinit. Ce pot spune — dl. Bogdan Diaconu, atunci când a venit la mine, înaintea Congresul PRU (25 martie - n.r.), mi-a zis că chiar dacă i s-a sugerat de către Victor Ponta n-am înțeles exact ce, dumnealui merge pe proiectul pe care a început, cu PRU, anunțând o asociere cu PRM”, a spus Dragnea.

„Să nu se scufunde barca”

Ieri, Victor Ponta a ironizat „aventurile pescărești” din Deltă ale lui Dragnea și Grindeanu, sfătuindu-l pe premier să-și pună urgent o vestă de salvare pe el. „Am fost atunci în <> cinci o a m e n i . Am adoptat toți o „Declarație oficială de solidarizare cu Liviu Dragnea. Întâi a sărit în apă Crin, după aceea am fost eu <<împins>> mai discret. A urmat aruncarea brutală peste bord a lui Gabi și acum ejectarea cu tot cu băncuță a lui Daniel”, a scris fostul premier pe Facebook.

În replică, Liviu Dragnea a spus că nu îl mai deranjează afirmațiile lui Victor Ponta. Totuși, el i-a atras atenția lui Ponta că nu este cel mai în măsură să vorbească despre „cine și de ce a ieșit din barca USL”, precizând că nu există nemulțumiți în PSD care să i se alăture într-un nou partid.

Tăriceanu prezice un UNPR 2

Înaintea deciziei conducerii ALDE de retragere a sprijinului politic de la guvernare pentru Daniel Constantin, co-președintele formațiunii Călin Popescu Tăriceanu a anunțat că există un proiect al nemulțumiților din ALDE și PSD „de a crea o grupare care să funcţioneze după modelul UNPR”. În replică, Constantin a spus că se întâlnește în continuare cu Ponta, chiar dacă nu mai e președintele PSD, dar că „nu înseamnă că avem un proiect politic”.

Naționaliștii spun pas

Partidul România Unită al lui Bogdan Diaconu s-a aliat cu PRM şi Partidul Noua Dreaptă. Atât membrii PRU, cât și cei din celelalte două formațiuni au exclus ideea cooptării lui Constantin și Ponta.