Director de şcoală, demis de ISJ Constanţa. A jignit o elevă şi a trimis-o acasă să-şi schimbe fusta
- Feri Predescu
- 14 octombrie 2015, 13:26
Directorul Şcolii generale, „Viceamiral Ion Murgescu” din comuna Valu lui Traian, Elena Preda, a fost demisăe, astăzi, în urma deciziei Consiliului de administrație al Inspectoratului Școlar Județean Constanța. Măsura a fost luată în urma unui scandal din şcoală când directoare a jignit o elevă de 11 ani, făcând-o „nesimţită”, şi a trimis-o acasă, singură, să-şi schimbe fusta.
Eleva din clasa VI-a a fost dată afară din şcoală, de către directoare, pe motiv că nu purta uniforma obligatorie. Fata ar fi venit la şcoală, purtând o fustă cloş, cămaşă albă cu buline colorate şi un pampon în formă de floare, pe cap. Directoarea Elena Preda ar fi averizat-o că trebuie să vină în uniformă, însă episodul s-a repetat. Profesoara s-ar fi enervat, a ţipat la ea, a făcut-o „nesimţită” şi a trimis-o acasă, singură, să-şi schimbe fusta. Fără a ţine cont că minora trebuie să trească peste calea ferata şi să traverseze şoseaua naţională.
Fata s-a intors la şcoală cu mama şi a urmat un scandal monstru. Directoarea şi-ar fi cerut scuze însă ar fost şi ea jignită de către mama indignată că fiica ei a fost trimisă acasă, nesupravegheată. Profesoara a făcut plângere la poliţie împotriva părintelui. Incidentul a fost filmat şi a ajuns pe internet. Asociaţia Elevilor din Constanţa(AEC) a protestat, considerând atitudinea profesoarei „incalificabilă”. În plus, AEC a atras atenţia că „unitatea de învățamânt nu poate condiționa participarea la actul de educație de o anumită ținută impusă, dreptul la educație fiind un drept inalienabil, garantat de Consituție”.
ISJ Constanţa s-a întrunit, ieri, în şedinţa extraordinară. “În urma incidentului de la Școala Gimnazială „Viceamiral Ioan Murgescu” Valu lui Traian, Consiliul de administrație al Inspectoratului Școlar Județean Constanța a decis încetarea detașării în interesul învățământului din funcția de director a doamnei Elena Preda, începând cu 14 octombrie 2015”, informează ISJ Constanţa.Profesoara rămâne să predea în şcoală. „Directoare școlii i-a adresat elevei cuvinte jignitoare, care i-au adus acesteia prejudicii de ordin moral, fiindu-i lezată demnitatea”, insistă Asociaţia Elevilor Constanţa care ia în calcul sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătorie, în vederea derulării unei anchete penale.