Dinu Gheorghe a revenit OFICIAL la Rapid. Jucătorii au primit o parte din restanțele financiare
- Andrei Călin
- 20 noiembrie 2014, 20:53
Daniel Pancu, căpitanul echipei Rapid, a anunțat că Dinu Gheorghe este oficial președinte al echipei Rapid, iar patronul Valerii Moraru caută investitori pentru a-l ajuta să-i finanțeze pe giuleșteni.
Daniel Pancu, simbolul echipei Rapid, a recunoscut că Dinu „Vamă” și-a intrat în pâine, începând de ieri, în funcția de conducător al „alb-vișiniilor”. De asemenea, atacantul a mai anunțat că giuleștenii și-au primit o mare parte din restanțele financiare.
„Cuplul Dinu-Moraru va salva clubul. Sunt optimist că totul va fi bine începând din retur. Domnul Moraru mai are de învăţat în ceea ce priveşte fotbalul, Rapidul. A fost influenţat la început, acum nu va mai fi cazul. A venit Dinu, am înţeles că a semnat ieri contractul. În scurt timp, se vor plăti şi datoriile vechi. Am renunţat la 20 la sută, în principiu am fost de acord toţi. Acum, se poartă discuţii individual cu fiecare. Domnul Moraru caută oameni potenţi financiar care să vină alături de el. Suntem plătiţi pe iulie, august şi septembrie, iar pentru octombrie s-au făcut deja hârtiile. Domnul Moraru nu vrea să plece. A refăcut gazonul de la Pro Rapid, s-a interesat de situaţia centrului de copii şi juniori. A venit și Dinu Gheorghe preşedinte, iar asta este o garanţie că va fi bine”, a spus Pancu la Look TV.