Dincolo de scenă. Viața zbuciumată a unui maestru al comediei, cel care a făcut România să râdă

Dincolo de scenă. Viața zbuciumată a unui maestru al comediei, cel care a făcut România să râdă Sursa foto: Freepik

Puiu Călinescu, omul cu destin tragic care ne-a învățat să râdem. Puțină lume nu știe astăzi cine a fost marele actor.

Puiu Călinescu a avut un destin tragic. S-a întâlnit cu moartea de mai multe ori în viață. Până să treacă el în lumea de dincolo, și-a pierdut mama, o fiică (a avut două fiice, Carmen și Silvia). El însuși a fost de cel puțin două ori la un pas de moarte. A văzut lumina zilei la 21 iunie 1920, în cartierul feroviar-muncitoresc Grivița. Acolo,  în Grivița, mai târziu, s-a născut și Gheorghe Dinică.

Puiu Călinescu, autodidactul  care s-a ascuns de moarte

Puiu Călinescu era oltean după tată. Actor și cam afemeiat, tatăl lui, Jean Tomescu, s-a îndrăgostit de o tânără din Capitală, Fotina Călinescu. Evident, de rodul aventurii lor, n-a vrut să știe. Familia fetei a primit-o acasă cu „burta la gură”. Fata, fără posibilitate să studieze, sau să se mai mărite, a muncit până la epuizare, murind când micul Alexandru, alintat Puiu era încă în albiuța improvizată pe post de leagăn.

Familia mamei îl considera „o gură în plus”. Puiu Călinescu, marginalizat, nu s-a împăcat cu școala. A rămas repetent în prima clasă. Apoi, unchiul  său l-a dat ucenic la diverse meserii. În primăvara lui 1944, zona natală a actorului a fost făcută una cu pământul de bombardamentele americane. Singura consolare a copilăriei sale interbelice erau marile cinematografe de pe Griviței unde se ducea și vedea filme pe ascuns. Așa a prins drag de actorie. Fața sa fiind una deschisă, zâmbitoare, de mic a fost atras de gestică, de mimă și grimase. Era un gen artistic gustat în zorile cinematografiei, până să devină filmul sonor.

Puiu Călinescu

Sursa foto: Arhiva EVZ

La 20-21 de ani,  în 1940-1941, a fost luat în Armată. A dezertat și a fost condamnat la moarte în contumacie de regimul Antonescu. Nu a agreat programul de instrucție. Practic, urma să fie trimis ca soldat pe Frontul de Est, în bătălii precum Odessa, Cotul Donului, Stepa Kalmîcă sau Stalingrad.  S-a alăurat  în București, unor trupe artistice de amatori unde juca deghizat în pauza dintre filme, pe scena cinematografelor. Mereu în acea epocă, filmele aveau două bobine. Schimbarea bobinelor dura cel mult 30-45 minute, chiar o oră, timp în care cei ce dețineau antrepriza cinematografului ofereau spectacole cu actori amatori.

Puiu Călinescu - actor de cinema

Îl știm pe Puiu Călinescu din seria „BD”-urilor, unde l-a jucat pe Trandafir, escrocul profesor de mimă și actorie. A mai jucat și în alte filme, majoritatea comedii. A fost nelipsit din programele de Revelion și de la emisiunile umoristice. A spus că a cunoscut consacrarea când mergea să joace la spitalele psihiatrice din București.

Medicii de acolo i-au spus că el, Puiu Călinescu atunci când juca, pacienții se simțeau bine și nu mai luau medicamentele care de regulă le stabilizau starea emoțională. Dezvăluirile făcute în emisiunea „Profesioniștii” a Eugeniei Vodă la TVR au fost urmate de concluzia actorului de legendă: „Ce premii Oscar, ce recunoaștere! Aia a fost pentru mine clipa când m-am simțit un actor mare”!

Trecerea dincolo

Puiu Călinescu a aflat abia prin anii 60-70, când a mers la Miliție pentru perfectarea unor documente că fusese condamnat la moarte de un tribunal. Evident, tot fără să știe, pentru că el dezertase în timpul unui regim dictatorial pro-nazist, gestul său a trecut involuntar drept unul politic. Adică ar fi fost un gest de adezine la noua eră, intervenind anularea sentinței și reabilitarea. Actorul a spus în același interviu că el niciodată nu a știut că putea ajunge oricând începând din 1941 în fața unui pluton de execuție!

Actorul Puiu Călinescu a trăit discret, a plecat dintre noi, la fel de discret. Tristul eveniment s-a produs în București, la 16 mai 1997. Avea aproape 77 de ani.

Ne puteți urmări și pe Google News