În partida dintre Viitorul – Dinamo, încheiată cu 5-0 pentru echipa lui Hagi, suporterii echipei din Ștefan cel Mare au fost de nestăpânit. La scorul de 3-0, au intrat pe teren și au fost îndepărtați cu greu de stewarzi.

În urma evenimentului de la Ovidiu, Comisia de Disciplină a FRF a hotărât să sancționeze Dinamo cu interzicerea participării la cinci jocuri a galeriei sau a grupurilor de suporteri la partidele disputate de „câini” în deplasare.

De asemenea, Dinamo a fost amendată cu 15.000 de lei, iar Viitorul cu 10.000 de lei.

„FC Viitorul Constanţa vs. FC Dinamo 1948 – Incidente – În temeiul art. 82.2, coroborat cu art. 82.3., lit.e, teza finală, şi art. 20.6 din RD, se sancţionează clubul FC Dinamo 1948 cu interzicerea pentru cinci jocuri a galeriei sau grupurilor de suporteri la jocurile disputate de echipă în deplasare şi o penalitate sportivă de 15.000 lei; În temeiul art. 82.1, coroborat cu art. 83.7 din RD, se sancţionează clubul FC Viitorul Constanţa cu o penalitate sportivă de 10.000 lei”, se arată pe site-ul LPF.

Te-ar putea interesa și: