Dinamo, la un pas de o nouă dramă! I-au făcut URGENT un EKG în ambulanță și l-au salvat

Dinamo, la un pas de o nouă dramă! I-au făcut URGENT un EKG în ambulanță și l-au salvat

Sportul românesc a fost la un pas de o nouă dramă, duminică seară.

S-a întâmplat în Danemarca, acolo unde echipa de handbal masculin a CS Dinamo a învins cu 32-31 formația GOG Gudme, în ultimul meci din grupele Ligii Campionilor.

Team-managerului Ovidiu Semen i s-a făcut rău la hote, cu doar câteva minute înainte de startul partidei, anunță Telekom Sport. Semen a fost luat cu ambulanța și transportat de urgență la spitalul din localitate.

„Este stabil, acum să vedem dacă va avea dreptul să zboare. Înainte de meci, cu 20 de minute, am primit un telefon de la Missaoui, care m-a anunţat că lui Ovidiu Semen îi este foarte rău. Normal, am fugit repede la hotel şi deja chemaseră ambulanţa”, a anunțat președintele CS Dinamo.

Ne puteți urmări și pe Google News

Daniel Georgescu a explicat că oficialul dinamovist a avut nevoie să i se facă un EKG, iar medicii de pe Ambulanță au reușit să-i stabilizeze pulsul: „ A stat vreo 20 de minute în ambulanţă şi i s-a făcut EKG, apoi l-au stabilizat. Din punct de vedere al inimii, se pare că este ok. Acum aşteptăm să aflăm mai multe detalii. Sper să fie totul în regulă. S-a speriat, dar părea destul de ok”.

Dinamo e singura echipă care încheie faza grupelor Ligii Campionilor fără nicio înfrângere.