Dinamo-Auto Tiraspol, cu un Messi în echipă, se retrage din campionatul Republicii Moldova

Dinamo-Auto Tiraspol, cu un Messi în echipă, se retrage din campionatul Republicii Moldova

Echipa de fotbal Dinamo-Auto Tiraspol, cu un Messi în echipă, se retrage din campionatul Republicii Moldova.

Comisia de Disciplină a Federației Moldovenești de Fotbal a examinat cererea clubului Dinamo-Auto din Tiraspol de retragere din campionatul de fotbal al Republicii Moldova.

Dinamo-Auto Tiraspol nu mai are bani să joace în Liga 1

Cererea de retragere a echipei din campionat a fost motivată de lipsa resurselor financiare și a sponsorizărilor.

Comisia de Disciplină a Federației Moldovenești de Fotbal a admis cererea clubului din Tiraspol și, astfel, a exclus echipa Dinamo-Auto din campionatul de fotbal al Republicii Moldova.

În același timp, Comisia de Disciplină a hotărât să mențină rezultatele acumulate de echipa din Tiraspol în meciurile disputate în prima jumătate a sezonului din Liga 1, datorită faptului că s-au disputat mai mult de 50% din meciurile programate.

Adversarii din meciurile rămase vor primi victorie tehnică

În celelalte meciuri programate împotriva clubului Dinamo-Auto din Tiraspol, echipelor adverse le va fi acordată victorie tehnică, cu scorul de 3-0.

Echipa Dinamo-Auto Tiraspol a fost retrogradată din Liga 1 al Campionatului Republicii Moldova la Fotbal în campionatul de fotbal al asociației teritoriale unde își are sediul clubul în cauză.

Decizia luată de Comisia de Disciplină a Federației Moldovenești de Fotbal este definitivă și irevocabilă.

Messi nu a apucat să-i ajute prea mult pe cei de la Dinamo-Auto Tiraspol

În luna ianuarie a anului trecut, un jucător din Gabon pe nume Ondenot Messi, în vîrstă de doar 19 ani, a semnat un nou contract cu formația Dinamo-Auto.

Fotbalistul cu nume făcut celebru de căpitanul reprezentativei de fotbal a Argentinei, Lionel Messi, în prezent jucător la clubul american Inter Miami, a jucat la Dinamo-Auto Tiraspol pe poziția de extremă drepată.

Potrivit Transfermarkt, gabonezul Ondenot Messi a venit liber de contract la formația din stînga Nistrului.

Reamintim că echipa Dinamo-Auto se afla, înainte de această decizie, pe poziția a treia din clasamentul Ligii 1 de fotbal a Republicii Moldova. Jucătorii din  Tiraspol acumulaseră 17 puncte din 10 meciuri.