În 1975, dictatorul cerea lămuriri despre istoricul Insulei Şerpilor, deşi România şi URSS discutaseră de trei ori la nivel de experţi.

În aceste zile are loc, la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga, procesul dintre România şi Ucraina privind platoul continental din apropierea Insulei Şerpilor.

Miza economică e enormă: rezervele de hidrocarburi (100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale şi 10 milioane de tone de petrol) din zonă. Nu insula ca atare este obiectul diferendului (ea va rămâne oricum a Ucrainei, în urma Tratatului din ’97), ci platoul continental şi zona economică de exploatare exclusivă.

În acest context, EVZ şi Miliţia Spirituală prezintă în premieră o serie de documente din vremea regimului comunist, dovezi ale neputinţei autorităţilor române de a se impune în faţa sovieticilor, în această dispută. Nicolae Ceauşescu era foarte iritat de rigiditatea „tovarăşilor“ de la Moscova.

Din stenograma unei şedinţe a Comitetului Central al Partidului Comunist, desfăşurată pe 1 aprilie 1975, rezultă că dictatorul nu ştia mai nimic despre istoria acestei insule, deşi, de când preluase puterea, între România şi URSS avuseseră loc trei întâlniri la nivel de experţi. Urmările unui proces-verbal sec

Nicolae Ceauşescu era frământat de o întrebare: „Cum a trecut Insula Şerpilor la sovietici?“. Îl lămurea ministrul de externe de la acea vreme, George Macovescu, cu un istoric complet al insulei şi al predării acesteia către „fraţii mai mari“.

Ministrul îl înştiinţa pe Ceauşescu de existenţa unui protocol din 4 februarie 1948 şi a unui proces-verbal încheiat mai târziu în acel an, în care se menţiona, sec, că insula „a fost înapoiată Uniunii Sovietice de către Republica Populară Română“.

„Aceasta este istoria Insulei Şerpilor, care ne provoacă acum serioase greutăţi în delimitarea platoului continental în Marea Neagră - şi nu numai acum, ci şi mai departe, când se va delimita zona noastră economică în Marea Neagră.

Şi la conferinţa de la Geneva a dreptului mării vom avea greutăţi cu determinarea zonei noastre economice. În ipoteza că am avea Insula Şerpilor, aceasta ar avea drept consecinţă pentru delimitarea platoului continental modificarea delimitării apelor teritoriale, care trebuie făcută pe paralela geografică Gura Musura cu Marea Neagră. (...) Tovarăşii sovietici au încercat în trei rânduri să promoveze anumite principii de delimitare, care nu sunt în concordanţă cu ceea ce se discută acum la Geneva, nici cu anumite convenţii care au fost deja încheiate“, explica Macovescu.

Până la momentul respectiv, între România şi URSS avuseseră loc trei întâlniri la nivel de experţi: la Moscova, în 1967 şi 1974, şi la Bucureşti, în 1972.

Sovieticii porniseră de fiecare dată de la aceleaşi principii: Insula Şerpilor are ape teritoriale proprii şi platou continental propriu, reprezintă punctul cel mai înaintat al teritoriului URSS care a servit la delimitarea apelor teritoriale. Potrivit părţii române, acestea nu ar fi fost în concordanţă „cu ceea ce se discută acum la Geneva, nici cu anumite convenţii care au fost deja încheiate“. Inechităţi între „fraţi“

„Care sunt totuşi normele internaţionale?“, se interesa Ceauşescu. Urmau alte explicaţii ale ministrului de externe, care cuprindeau definiţii ale platoului continental - „prelungirea sub mare a teritoriului terestru al fiecărei ţări, de unde rezultă că, prin delimitare, fiecărui stat trebuie să-i revină platoul faţadei sale maritime“ şi lămurirea statutului „insuliţelor“, care nu au platou propriu.

„Aşa este în practica statelor, inclusiv a URSS, care aplică acest principiu în acordurile de delimitare cu Norvegia şi Suedia“, mai spunea ministrul.

„Acestea sunt ţări capitaliste, nu sunt socialiste. Inechitatea acţionează numai între socialişti şi fraţi“, observa, iritat, Ceauşescu.

La finalul discuţiei, cei prezenţi aprobau lista de propuneri ce urmau a fi făcute sovieticilor, în cadrul negocierilor ulterioare. ÎNCĂ UN DECENIU DE DISCUŢII Multe negocieri fără niciun rezultat

Având în vedere miza economică imensă a platoului continental, între 1975 şi 1986 au avut loc alte runde de negocieri cu sovieticii, toate eşuate.

Pe 9 noiembrie 1978, la Moscova, nu s-a putut ajunge la niciun rezultat, însă românii au tras „o serie de învăţăminte“ pentru următoarele runde de negocieri.

Un înscris aprobat de Biroul Politic Permanent al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR preciza cele patru direcţii de urmat de delegaţia română: „a) Să reafirme dorinţa guvernului român de a se ajunge la realizarea unui acord de delimitare a platoului continental, care să ţină seama de principiile dreptului internaţional, de practica statelor şi de echitate (...); b) în stituaţia în care partea sovietică va folosi, în continuare, ca punct de plecare în delimitare Insula Şerpilor, delegaţia va reaminti că în general regimul juridic al acestei insule este neclar, apartenenţa ei teritorială nefiind rezultatul Tratatului de Pace de la Paris din 1947. Desprinderea, în 1948, contrar prevederilor Tratatului de Pace, a Insulei Şerpilor din teritoriul românesc nu trebuie să mai producă şi alte efecte în detrimentul României (...); c) să susţină şi să explice în continuare cele două variante prezentate la rundele precedente de negocieri; d) delegaţia va arăta că, la delimitarea concretă a platoului continental, limitele la Vest ale apelor teritoriale ale Insulei Şerpilor vor trebui să respecte apele teritoriale de 12 mile ale ţărmului românesc în toate direcţiile“.

Ideea centrală rămâne valabilă până azi: „Insula Şerpilor nu trebuie să producă efecte inechitabile asupra delimitării platoului continental, având în vedere suprafaţa ei, faptul că nu este locuită şi nu are viaţă economică“.

„Exact ce am spus şi în trecut“

O altă „notă de propuneri privind poziţia ţării noastre la negocierile cu URSS în problema delimitării platoului continental din Marea Neagră“, de pe 25 decembrie 1985, mergea pe aceeaşi linie.

Precedenta rundă de negocieri avusese loc în 1980, iar adoptarea în 1982, sub egida ONU, a „Convenţiei asupra drepturilor mării“ aducea noi reglementări în materie de delimitare a platoului continental, punând principiul echităţii la baza activităţii de delimitare. „Un fapt care ne avantajează“, credeau tovarăşii de atunci. Ideea centrală a diplomaţiei româneşti nu se schimbă: „Insula Şerpilor face parte din categoria insuliţelor cu o suprafaţă redusă, nepopulată şi fără viaţă economică proprie, cărora în practica internaţională nu li se recunoaşte platoul continental“.

Şedinţa Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv din 27 decembrie 1985, prezidată de Nicolae Ceauşescu, nu înregistra decât cinci replici, după care toţi participanţii au acceptat, conform tradiţiei, în unanimitate, soluţiile înaintate de experţi. Ceauşescu n-a avut de zis decât: „Exact ce am spus şi în trecut. Trebuie să mai discutăm, cu tratativele sunt de acord“. PROPUNERILE DIN 1975 România cerea respectarea „realităţilor geografice“ Lista de propuneri ale părţii române prevedea ca din delegaţia noastră să facă parte specialişti de la Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Minelor, Petrolului şi Geologiei şi Institutul de Cercetă ri Juridice al Academiei. Directivele fuseseră întocmite de experţi din cadrul Ministerului Apărării. Partea română susţinea că delimitarea platoului se face pornind de la puncte situate pe ţărmuri, la fel ca în cazul apelor teritoriale. „În cazul nostru, realităţile geografice fac necesară o dublă delimitare, fiecare după principii şi metode specifice. În ambele situaţii, delimitarea trebuie efectuată între ţărmurile propriu-zise, iar asupra spaţiului maritim al Insulei Şerpilor să se convină separat, ţinând seama de împrejură rile istorice şi de faptul că actualul spaţiu de 12 mile din jurul ei a fost stabilit de URSS înainte de apariţia instituţiei platoului. Linia de separare a apelor teritoriale, trasată în 1948, este din mai multe puncte de vedere defavorabilă părţii române şi, în consecinţă, nu putem fi de acord să fie luată ca punct de pornire în delimitarea platoului“, se sublinia în document. PROPUNERILE DIN 1985

„Delegaţia va acţiona în continuare...“ 1. Delegaţia ţării noastre să sus- ţină că la această rundă de negocieri să fie convenţie, în primul rând, pe baza Convenţiei asupra drepturilor mării. (...) 2. În ce priveşte problemele de fond ale delimitării platoului continental, pentru ajungerea la un acord între cele două ţări, delegaţia va acţiona în continuare pe baza mandatelor aprobate de conducerea superioară - comunicările Cancelariei CC al PCR din 1975 şi 1978. (...)

3. În cazul în care ţara noastră îşi va institui zonă economică exclusivă în Marea Neagră până în data reluării negocierilor cu partea sovietică pentru delimitarea platoului continental, cu ocazia acestor negocieri să se discute şi problema delimitării zonelor economice exclusive dintre cele două ţări. 4. Delegaţia română să fie condusă de Gheorghe Dolgu, ambasador în Ministerul Afacerilor Externe. VARIANTA 2008

„Un loc în care nu se nasc oameni“ În cea de-a doua zi a „fazei orale“ a procesului de la Haga dintre România şi Ucraina, Bogdan Aurescu, liderul delegaţiei noastre, a argumentat că Insula Şerpilor este o formaţiune neintegrată în coasta ucraineană, incapabilă să susţină locuirea umană şi viaţă economică proprie. Agentul României a încercat să-i combată pe ex-sovietici cu propriile arme, prezentând extrase din presa ucraineană, defavorabile poziţiei acestui stat, imagini realizate de NASA sau o schiţă a autorităţilor ucrainene, care arată că insula nu este teritoriu locuit. Aurescu s-a folosit chiar şi de scrieri din Grecia Antică, în care Insula apare însemnată ca „fără locuitori“. „Niciun om nu merge de bunăvoie“, scriau anticii. Aurescu a plusat, susţinând că „notorietatea istorică“ şi „importanţa strategico-militară“, invocate de partea ucraineană, nu au nicio importanţă în discuţie. Ucrainenii au contraatacat, precizând că în interbelic şi românii au vrut să construiască un complex format dintr-un spital, o capelă şi o mănăstire. Aurescu a replicat că oamenii trimişi acolo forţat, prin rotaţie, erau grăniceri, iar Ucraina nu face decât să continue, până azi, această practică. Agentul român şi-a încheiat, splendid, pledoaria: „Un loc în care oamenii mor, dar nu se nasc niciodată. Aceasta este Insula Şerpilor“.

DOCUMENT DIN 1985. Cu galben este trecută varianta de delimitare prezentată de partea română, cu albastru cea sovietică, iar cu roşu - varianta care „ar urma să fie prezentată la negocieri numai în ultimă instanţă, pe baza indicaţiilor conducerii superioare“ SUPĂRAT PE „FRAŢI“. Stenograma şedinţei CC al PCR din 1 aprilie 1975 arată că Nicolae Ceauşescu era iritat, deşi nu ştia prea multe despre Insula Şerpilor