"Cele 2 Elene

Ce curioase sunt și relațiile dintre oameni, privite de la oarecare distanță, atunci când anumite interese îi leagă.

Nici acum nu prea descifrez exact asa zisa prietenie între Elena, maica-mea și Elena, “Tovarășa”. La prima vedere s-ar zice ca era o relatie de tatonare reciprocă între 2 mesageri familiali cu funcție și de barometru trimiși de cei doi soți sau cel puțin cu asentimentul acestora, care se aflau într-un permanent conflict atât pe vremea când taică-meu era în funcție cât și după ce a ieșit la pensie în 1974. 

Conflictele între cei doi au apărut la câțiva ani după înscăunarea lui Ceaușescu când acesta a realizat ca nu mai are nevoie de protecția politica a lui Maurer. Protecția se rezuma, în ochii mei, de fapt la poziția de garant a lui taică-meu fată de politica dusa în tara și în special fată de Occident unde tată își făcuse un nume bun. Vis-a-vis de ruși situația era mai încurcată deoarece Maurer nu era privit ca un adevărat comunist provenit din rândurile muncitorimii și pe deasupra era de notorietate și originea lui mic burgheza (familie de profesori) și faptul ca nu era român get beget. De fapt nu era român deloc ! Toate astea îl descalificau din tiparele ideologice ale activistului comunist pur sânge, născut din proletariat.

Tovarășele (si imi este greu s-o numesc pe mama “tovarășe”) se sunau reciproc aproape zilnic, se  întâlneau și făceau mici plimbări și se vizitau acasă. Mai mult “tovarășa” la noi decât mama la ei. 

Nu participam la discuții pentru ca regula era ca toată lumea să dispară pentru a nu fi deranjate. Nu știu deci ce discutau concret, poate schimbau retete de mâncare, vorbeau despre moda sau discutau mult despre odraslele proprii plângând una pe umărul celeilalte despre cât de neascultătoare sau obraznice erau. Cu siguranță însă nu vorbeau despre soți. Subiectul era interzis prin consens.

Diareea lui Ceaușescu

Singura dată când soții au fost aduși în discuție a fost când mama, de buna credința, i-a povestit tovarășei ca îi da lui taică-meu în fiecare zi bobite de polen cu miere pentru a-l tonifica. 

Tovarășa, entuziasmată, i-a aplicat acest tratament naturist și soțului ei. 

2 săptămâni mai târziu taică-meu a întrerupt cura de polen, într-o criza de isterie, acuzând ca se cufurește de 3 ori pe zi, are gaze, balonări și vanturi năucitoare și își îngălbenește izmenele cu pigment de polen, efecte dramatice atunci când trebuie să stai ore în sir la ședințe interminabile CEPEX sau la Consiliul de Miniștrii. 

Nu știu care a fost deznodământul acestui tratament de partea cealaltă a baricadei, dar cu certitudine nu mult diferit. Din spusele mamei nu s-a discutat nimic despre subiect, fiecare păstrând o discreție totală și plină de jenă.

Se poate afirma cu tărie ca primii doi oameni în statul Român al acelor timpuri, au avut temporar izmenele galbene la cur.

Dacă nu se sunau reciproc mai multe zile în șir, însemna ca ceva nu este în regula. De cele mai multe ori tăcerea era de partea Tovarășei. Atunci mama îl acuza pe tată, pe atunci ieșit deja la pensie, ca îl înjura prea mult pe Ceaușescu stand în fotoliu și hlizindu-se la televizor. 

Cum se petrecea acest lucru ? 

Tată urmarea cu mare atenție fiecare discurs al tovarășului, la televizor evident. când nu era de acord cu pasaje din discurs, tată începea de unul singur prin casa: “ bravos mai dobitocule” sau “mai, da prost mai este și țăranul asta, un cretin” și “uite cum toți pupincuriștii ăștia îl aclama” și o ținea asa lângă până când se termina discursul. Cum casa era împânzită de microfoane, înjurăturile și vorbele de duh ajungeau la urechile “iubiților” și de aici începea pauza de comunicare între neveste. Era un barometru toată chestia asta !

Pauzele însă nu durau prea mult pentru ca interesul “de stat” între cele două Elene era mai important.

Mi-aduc aminte ca odată (la caterincă) chiar i-am spus tatălui zbierând prin casa, că eu ma delimitez categoric de poziția lui critică față de Ceaușescu, exprimată la pereți, eu iubind Partidul și pe Tovarășul !

M-a făcut dobitoc, ceea ce știam de mult timp.

In afara de aceasta spionare reciproca, cred după mintea mea, ca cele două Elene erau chiar real atrase una de cealaltă provenind ambele din mediu rural și ajungând ambele neveste de demnitari, una dintre ele fiind ea însăși demnitareasa. 

Primele două Elene ale României comuniste !

Destinul similar este un bun liant !

Mi-aduc aminte ca o dată când mama mergea spre Giurgiu la o balta de pescuit, pentru ca era și pescăriță, a văzut o măgăriță moartă lânga un drum într-un lan de porumb, probabil lovita de o mașină. A pus șoferul să oprească, s-a dat jos și s-a apropiat de măgăriță. Nu mica i-a fost mirare când lângă măgărița moartă a văzut un pui de măgar stând împietrit. I s-a făcut mila și a luat puiul de măgar cu ea. L-a dus apoi la vila de protocol ce o aveam la Snagov și unde era o curte mare. 

Subiectul a fost dezbătut intens cu Tovarășa și maica-mea i-a povestit săptămâni la rând cum se simte puiul de măgăriță și cât de bine se dezvolta. Din atâta entuziasm, tovarășa a decis să-și ea și ea un măgar și să-l ducă la Snagov. 

În noptile liniștite și cu cer senin se auzeau pe lac răgete de măgari unul de la Maurer și altul de la Ceaușescu. Este de râs, este de plâns sau a fost pur și simplu un gest de omenie și sensibilitate din partea celor două ? 

Ce or fi zis sătenii din Snagov când auzeau concertul măgăresc, când lor tocmai li se luase dreptul de a-și cultiva petecul de pământ din curte ?

“Tara pierea și cele două Elene se îndeletnicesc cu măgarii lor !”

Prietenia celor două s-a lăsat pentru mine și alți fii de demnitari cu chemarea la armată. Valentin și Nicu Ceaușescu, Vlad Popa fiul fostului primar al Bucureștiului, bun prieten cu mine, Serghei Mizil și alții. 

Valentin, Vlad și cu mine am făcut armată la școală de ofițeri din București, Nicu la piloți de vânătoare și Serghei la un batalion disciplinar, fiind considerat cretinul grupului și pe deasupra și bețiv. Aveau dreptate.

Mădălin Voicu cred ca a scăpat fiind protejat de maestrul Voicu care-l omora cu exercițiile la vioara. 

Armată am făcut-o la modul cel mai serios pentru ca era o misiune de stat să se scoată adevărați bărbați din noi. 

Nu știu dacă armată m-a maturizat și m-a făcut un adevărat luptător, dar în cele 40 de zile de aplicații la poligonul de la Cincu am băut mai multă pălincă decât în toată viată mea, prezenta și viitoare, am mâncat împreună cu camarazii mei toate rezervele de pastrama uscată și tare ca talpa de la bocanc, precum și tot compotul companiei, am făcut cretinism și am ras pentru următorii 10 ani, ani în care aveam să ma confrunt cu inepția reală a unei societăți absurde și să simt pe pielea mea adevărată dimensiune a comunismului. 

Evident din alta perspectiva decât a amărâtului de rând !

Nota 1: se vor găsi cu siguranță unii care vor zice: "mama voastră de comuniști împuțiți, cu familiile voastre cu tot, vouă va ardea de polen și de măgari și noi ne chinuiam cu mizeria vieții de zi cu zi !"

Dacă însă nu as fi povestit aceste întâmplări, acei unii sau mai multi, habar nu ar fi avut despre ce este vorba în film !

Nota 2: aceste amintiri nu sunt de râs, ele sunt de plâns !

Degeaba înjurați astăzi, dacă atunci, acei "unii", multi sau puțini, au aplaudat cu entuziasm niște cretini !

Știu, nu se putea face nimic !

Ba se putea, dar pentru asta era nevoie de cohones !

Până la urma au făcut-o puciștii comuniști din eșaloanele inferioare !

Si tot nu am scăpat de ei !

Acum să va vad anti-comuniștilor înverșunați, de ce sunteți în stare !

Uite na, ca am zis-o !"

sursa: Facebook

 

 

 

 

Te-ar putea interesa și: