Dezvăluiri EVZ. Se redeschide un dosar greu. Polițiști, acuzați în cazul care a oripilat România
- Petrisor Cana
- 5 iulie 2020, 07:54
Instanța a decis redeschiderea unei dosar în care trei polițiști sunt acuzați că au asistat, nepăsători, la un abuz groaznic asupra unui minor
După aproape cinci ani de zile se va relua o anchetă care a oripilat opinia publică. Trei polițiști sunt acuzați în acest dosar, închis, în mod suspect, de procurori, pe motiv că „fapta nu există”. Un document intrat în posesia evz.ro arată drumul sinuos al unui dosar în care un minor de 16 ani a fost abuzat și batjocorit în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă (CRAP) al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.
Avocata băiatului, Gianina Vera Porosnicu, ne-a transmis cum a evoluat acest dosar, din anul 2015, atunci când a avut loc oribila faptă, și până în prezent. La capătul a aproape cinci ani de luptă cu autoritățile, avocata a reușit să redeschidă acest dosar. Prin decizie definitivă, Judecătoria Iași a decis retrimiterea cazului la procuror și reluarea anchetei.
Așa cum reiese de pe site-ul instanței, cei trei polițiști acuzați sunt Gheorghiță P.N., Gheorghe D. și Paul P.
Din evoluția plângerii formulate împotriva agenților de poliție CRAP-Iași, transmisă evz.ro de avocata Gianina Vera Porosnicu, reiese că, în noaptea de 2 spre 3 decembrie 2015, Marian, băiatul de 16 ani, a fost violat și supus unor abuzuri de nedescris de către alți doi reținuți minori.
Deși camera de detenție se află la doar un metru de biroul agenților de poliție care trebuiau să asigure pază și supravegherea persoanelor deținute, „aceștia nu au intervenit pentru a preîntâmpina săvârșirea unei infracțiuni (violul) și nici pentru a împiedică epuizarea acesteia”.
Din acest motiv, agenții de poliție sunt acuzați de „neglijență în serviciu.
Exclusiv. Șantajată de un fals ofițer SRI. Abuzuri și secrete murdare, ascunse de autorități
Fostul episcop de Huși a fost pus în libertate. Detalii dintr-un dosar răsunător
Băiatul a alertat de două ori agenții de pază prin strigătele sale, dar a fost ignorant, declara avocata, în timpul procesului, care a mai precizat că Direcția pentru Protecția Copilului confirmă prin evaluările psihologice trauma imensă trăită de victimă.
„Dar instituțiile statului s-au spălat pe mâini în acest caz, deși conform fișei postului trebuie asigurată pază permanentă”, a mai spus Gianina Vera Porosnicu.
Așa cum reiese din documentul remis evz.ro, evoluția cazului în care au fost cercetați cei trei polițiști lasă mult de dorit.