Dezvăluiri! Elena Udrea: În dosarul TelDrum nu erau "lucruri penale"

Dezvăluiri! Elena Udrea: În dosarul TelDrum nu erau "lucruri penale"

Elena Udrea a declarat, astăzi, la instanța supremă că atunci când a fost ministru la Ministerul Dezvoltării ”a inventat" o metodă pentru a debloca fondurile europene, pentru că acele nereguli nu erau "lucruri penale". Potrivit acesteia, banii din fonduri Europenenu au fost recuperaţi de la consiliile judeţene unde se constataseră nereguli, "pentru că în toată ţara s-au găsit erori în procedura de achiziţii şi derularea proiectelor, iar Guvernul a luat decizia ca banii care urmau să fie imputaţi autorităţilor publice locale să fie plătiţi de la bugetul de stat".

Prezentă la Înalta Curte de Casaţie şi Casaţie şi Justiţie, unde se judecă un nou termen al dosarului 'Gala Bute', Udrea a fost întrebată de jurnalişti dacă a primit sesizări pe vremea când era ministru despre nereguli la Consiliul Judeţean Teleorman şi Tel Drum în derularea unor proiecte cu fonduri europene, notează Agerpres.

"Eu nu am primit astfel de sesizări despre Tel Drum. Nici nu era treaba mea să mă informeze SRI-ul sau cine mai făcea informări despre Tel Drum. A existat în 2011 un moment, şi e plină presa de la acea vreme de declaraţiile mele, prin care am dat exemplul de la Teleorman de proiect finanţat din fonduri europene care urma să aibă corecţii financiare. Corecţiile financiare însemnau că se încălcaseră nişte reguli din legislaţia de finanţare a proiectelor cu fonduri europene. Adică autoritatea contractantă, beneficiarul, trebuia să plătească un procent din valoarea proiectului din buzunarul propriu, nu mai plăteam din fonduri europene. Deci, nu era nimic penal. A fost un astfel de caz în 2011 la Tel Drum, de fapt la Consiliul Judeţean Teleorman, o lucrare, un proiect pe care lucra Tel Drum. Au mai fost şi alte trei cazuri - unul la un consiliu judeţean PSD şi alte două situaţii au fost la consilii judeţene ale partidului din care făceam parte. La vremea aceea, am schimbat legislaţia în aşa fel încât să nu mai existe suspiciuni de interese ale beneficiarilor de fonduri europene în firmele care implementau fondurile europene", a spus Udrea.

Ea a afirmat că "a inventat" la Ministerul Dezvoltării o metodă pentru a debloca fondurile europene, pentru că acele nereguli nu erau "lucruri penale".

"Nu am avut niciodată dovada că Tel Drum ar aparţine lui Liviu Dragnea. Dar, speculaţii din punct de vedere politic am făcut. Dincolo de aceste speculaţii, pentru că toate fondurile europene erau blocate, am inventat o declaraţie. La Ministerul Dezvoltării, am luat decizia să inventăm o declaraţie pe proprie răspundere a celui care cere fonduri europene, autoritatea contractantă, cum că nu are interese în firmele care implementează proiectele şi, ca urmare a acestei declaraţii, s-au deblocat fondurile europene. Noi am folosit atunci şi politic situaţia de la Teleorman, am vorbit despre ea, am înfierat cu mânie proletară adversarul politic de la Consiliul Judeţean Teleorman pentru faptul că acolo urma să aplicăm corecţii, însă nu era nimic penal. Noi nu constatam lucruri penale. Cei care controlau, autoritatea de management, nu constatau lucruri penale. Ca urmare, când au venit cei de la Comisia Europeană au găsit aceleaşi lucruri, nişte erori care nu erau penale", a explicat Elena Udrea.