DEZASTRU în AER! Rezultatul unei defecțiuni: 500.000 de oameni, AFECTAȚI

DEZASTRU în AER! Rezultatul unei defecțiuni: 500.000 de oameni, AFECTAȚI

Haos total în circuitul aerian european. Peste 500.000 de oameni sunt afectați, în acest moment, de o defecțiune la sistemul de supraveghere.

Jumătate din cursele aeriene din Europa înregistrează întârzieri provocate de o defecţiune la sistemul de supraveghere aeriană Eurocontrol, potrivit unui comunicat al agenţiei europene pentru siguranţa traficului aerian, relatează agenţia Reuters, preluată de Mediafax.

Toată situația a fost generată de o eroare la sistemul ETFMS, care procesează planurile de zbor. Deși la prima vedere poate părea o defecțiune minoră, aceasta afectează peste jumătate de million de oameni. Eroarea influențează cursele aeriene înregistrate în sistem înainte de ora 10:26 GMT (13:26, ora României).

"Am pus în practică măsuri de urgenţă, iar capacitatea disponibilă în întreaga reţea a fost redusă cu 10%. Nu ne-am mai confruntat niciodată cu aşa ceva. Centrul de control pentru traficul aerian nu a fost afectat în mod direct şi nu există implicaţii de siguranţă generate de acest incident", se arată într-un comunicat al Eurocontrol, care a precizat că totul va fi rezolvat spre sfârșitul serii.

Aeroporturile din Amsterdam, Bruxelles, Frankfurt şi Helsinki au avertizat că vor fi înregistrate întârzieri semnificative în cazul decolărilor, iar frecvenţa acestora a fost limitată la 10 pe oră.

Eurocontrol coordonează traficul aerian pentru 41 de state membre ale Uniunii Europene. Sistemul ETFMS calculează ruta ideală de zbor şi alocă anumite culoare de zbor, reducând complexitatea comunicării între state.

 

Ne puteți urmări și pe Google News