Dezastrele naturale au lovit în bugetul Americii. Pagubele create în 2022 ajung la o sumă copleșitoare

Dezastrele naturale au lovit în bugetul Americii. Pagubele create în 2022 ajung la o sumă copleșitoare

Catastrofele meteorologice majore care au lovit Statele Unite în 2022 au provocat daune de cel puţin 165 de miliarde de dolari, după cum arată un raport federal publicat marţi, care indică efectul de amplificare al schimbărilor climatice.

Această sumă anuală reprezintă a treia cea mai mare de când aceste date au fost urmărite de către Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică a SUA (NOAA), în 1980. De departe, cel mai costisitor eveniment din anul 2022, uraganul Ian, cel care a făcut ravagii în Florida la sfârşitul lunii septembrie, a cauzat daune colosale, în valoare aproximativă de 112,9 miliarde de dolari.

Uraganele care au devastat Statele Unite ale Americii (SUA) în anii 2005 și 2017

Cei doi ani cu cele mai multe daune materiale, dar și umane, sunt 2005 (uraganul Katrina) şi 2017 (uraganele Harvey şi Irma).

Pentru evaluarea sa NOAA ia în considerare distrugerea de clădiri, a infrastructurilor publice (poduri, drumuri...), pierderea veniturilor pentru afaceri, sau chiar pierderile pentru agricultură - dar nu şi costurile de îngrijire, sănătate sau alte costuri indirecte.

După Ian, al doilea cel mai costisitor eveniment meteo a fost valul de căldură şi secetă care a lovit vestul şi centrul Statelor Unite ale Americii, cu pagube evaluate la peste 22 de miliarde de dolari.

2022, un an extrem de încărcat, pentru SUA, și din punct de vedere al dezastrelor meteorologice

În total, Statele Unite ale Americii au suferit nu mai puţin de 18 dezastre meteorologice anul trecut, cu un cost de peste un miliard de dolari, de asemenea, al treilea an cu cele mai multe dezastre de acest fel - după 2020 şi 2021. Această concentrare a evenimentelor meteorologice majore din ultimii ani indică "o nouă normalitate", a avertizat NOAA.

Între 1980 şi 2022 numărul anual de astfel de catastrofe a fost în medie de opt. Dar luând în considerare ultimii cinci ani, media creşte la 17,8 evenimente meteorologice pe an.

Schimbările climatice "amplifică frecvenţa şi intensitatea anumitor tipuri de evenimente meteorologice", a subliniat NOAA, invocând secetele, sezoane mai lungi de incendii şi creşterea nivelului mării care agravează inundaţiile în timpul furtunilor, conform agenției Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News