Horațiu Pepine, jurnalist la Deutsche Welle, face a o radiografie a modului în care s-a comportat o parte a presei din România, după dezvăluirile fostului deputat Sebastian Ghiță.

„E uimitor că, în loc să profite de ceea ce li se oferă pentru a înțelege mai bine lumea în care trăiesc, o serie întreagă de persoane recurg la zeflemea, minimalizând cu tot dinadinsul greutatea acestor dezvăluiri”, scrie jurnalistul dw.com, care-și încheie articolul cu o ironie fină: „Ar fi mai bine, în opinia lor, să nu știm nimic, căci, în ciuda atâtor tulburătoare aparențe, SRI are apriori dreptate și lucrează oricum spre binele nostru”.

Redăm integral articolul

 Edward Snowden este, din punctul de vedere al guvernului SUA, un trădător. O parte semnificativă a cetățenilor americani îl consideră, de asemenea, ca atare. În orice caz, la puțină vreme după refugierea sa în Hong Kong, 55% dintre americani exprimau opinia că ar trebui condamnat, în timp ce 34% considerau că dezvăluirile sale au adus un serviciu interesului public (Pew Research Center).

Dar cu toată vinovăția care apasă asupra acestui om care a încălcat regula elementară a loialității, noi oamenii obișnuiți am înțeles mai bine cum funcționează lumea grație dezvăluirilor sale. Imaginea noastră cu privire la mecanismele puterii a devenit mai clară, obținând confirmarea a ceea ce bănuiam fără a putea dovedi. Or, dacă admitem că Iluminismul, în definiția sa kantiană, mai are ceva de spus în post-modernitate, atunci dezvăluirile lui Snowden (la fel ca cele ale lui Julian Assange) au venit în sprijinul tuturor acelora care reflectează  liber la rosturile lumii, oferindu-le informații de prima mână. I-a servit cu siguranță și pe ruși, și pe chinezi, în postura lor de adversari ai Americii pe scena mare a lumii, dar a sporit, totodată, cunoașterea la care au acces cetățenii liberi, aceia pe care gânditorii Luminilor îi îndemnau să facă apel la propria rațiune (sapere aude) și să depășească starea de minorat în care s-ar fi găsit.

De atunci, din secolul al XVIII-lea, vine ideea că un cetățean nu este pe de-a-ntregul cetățean dacă nu este bine informat și dacă nu judecă cu capul său. Alegerile și presa liberă nu sunt decât instituții create pentru a da consistență gândirii politice a Iluminismului. Chiar și votul cenzitar, care ținea seama nu doar de avere, dar și de gradul de instruire, ar trebui înteles ca o aplicare a acelorași principii, căci era de la sine înțeles că un biet țăran analfabet nu ar fi fost capabil să înțeleagă complexitatea faptelor care se puneau în fața unui guvern și că, în consecință, nu era cu adevărat liber.

Spre deosebire de Edward Snowden, despre Sebastian Ghiță nici prietenii săi nu ar putea spune că este un erou, căci a început să facă denunțuri abia după declanșarea urmăririi judiciare împotriva sa, atunci când părea să nu mai aibă nimic de pierdut. Dar acest fapt este secundar. Important este că dezvăluirile sale sunt utile, că ele ne clarifică un mod de funcționare a statului pe care îl puteam bănui fără să avem nicio dovadă.

Pentru noi este un prilej de uimire felul în care o serie întreagă de ziariști, de ”formatori de opinie” și oameni politici afirmă că Sebastian Ghiță nu ar trebui luat în serios, că ar trebui, de fapt, să fie complet ignorat și că postul de televiziune care îi transmite mesajele ar trebui închis sau sancționat. Sebastian Ghiță a dovedit că cel puțin o parte din alegațiile sale sunt adevărate (să nu uităm că generalul Coldea a fost totuși suspendat) și prin urmare ceea ce spune este de mare interes public. E important pentru noi să știm de unde au bani generalii SRI, cine le plătește vacanțele, căci ei nu sunt bancheri sau comercianți, ci oameni aflați în serviciu public. E important să știm cu cine se întâlnesc și ce pun la cale, căci nu sunt reporteri, ci militari cu cele mai înalte responsabilități legate de securitatea statului. E uimitor că, în loc să profite de ceea ce li se oferă pentru a înțelege mai bine lumea în care trăiesc, o serie întreagă de persoane recurg la zeflemea, minimalizând cu tot dinadinsul greutatea acestor dezvăluiri.

Recent, un deputat român din Parlamentul European spunea într-o conferință de presă organizată împreună cu mai mulți colegi din toate grupurile politice că ar trebui inițiată și o campanie ”pentru combaterea propagandei lui Edward Snowden”. El spunea asta în contextul adoptării unui Raport privitor la combaterea propagandei rusești cu fonduri europene. Asistența a râs în barbă și a trecut cu politețe peste ceea ce părea a fi o excentricitate a unui om din Est, mai sensibil la rivalitatea ruso-americană, dar acum ni se pare că e ceva tipic pentru noi, că avem în cel mai înalt grad vocația ”servituții voluntare”, după expresia unui tânăr strălucit din secolul al XVI-lea. Ceea ce spunea deputatul român este că ar trebui să ignorăm toate faptele pe care Snowden ni le-a pus la dispoziție, să nu le dăm crezare și, mai mult, să le limităm difuzarea, protejându-i pe toți de influența lor nefastă. Cu alte cuvinte, că ar trebui să acceptăm în calitatea noastră de ”minori” incapabili de discernământ că guvernământul SUA are apriori dreptate și că tot ce face e spre binele nostru și al democrației liberale. Să ne complăcem, așa zicând, într-o stare de ignoranță fericită.

Exact la fel se petrec lucrurile la București. În loc să se înmulțească îndemnurile pentru declanșarea unei anchete parlamentare care să lămurească toate suspiciunile, auzim, dimpotrivă, cum se multiplică apelurile acelora care discreditează dezvăluirile și cer combaterea lor. Ar fi mai bine, în opinia lor, să nu știm nimic, căci, în ciuda atâtor tulburătoare aparențe, SRI are apriori dreptate și lucrează oricum spre binele nostru.