Legile privind DEȚINUȚII pe ultima sută de metri. Anunț important făcut de Tudorel Toader

Legile privind DEȚINUȚII pe ultima sută de metri. Anunț important făcut de Tudorel Toader

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat marţi, la Constanţa, că până la sfârşitul acestui an, va fi elaborat proiectul de lege pentru supravegherea electronică la domiciliu a deţinuţilor.

"Noi, acum, lucrăm la un proiect de lege prin care să oferim posibilitatea de a nu-i mai ţine pe deţinuţi, neapărat, în penitenciare, ci să le facilităm executarea pedepsei prin supraveghere electronică. Avem aproape finalizat proiectul de lege şi propunem ca, poate pedeapsa integrală, dacă este mică, sau o fracţie, spre exemplu partea finală a pedepsei, să o execute supravegheat cu acea brăţară electronică. Legea supravegherii electronice a deţinuţilor este cuprinsă în programul de guvernare pentru semestrul al doilea al acestui an şi aşa se va întâmpla. Spre lunile iunie-iulie, îi dăm drumul ca să aibă timp, dacă punem procedură de urgenţă, de exemplu, să treacă spre adoptare", a declarat Toader, conform Agerpres.

În context, ministrul Justiţiei a prezentat şi o statistică ce face referire la soluţii alternative pentru executarea pedepselor.

"Această statistică am prezentat-o la Guvern, în urmă cu două săptămâni. Avem aproape 22.000 de deţinuţi, în penitenciarele din România. Din aceştia, peste 14.900 sunt apţi de muncă, pentru care vom încerca să asigurăm reinserţia socială, adică să le oferim posibilitatea legală de a-i scoate la muncă. Dacă optează pentru astfel de soluţii, deţinuţii vor avea şansa să schimbe locul de detenţie cu un loc de muncă pe perioada activităţii, vor avea posibilitatea deducerii pedepsei cu cuantumul timpului afectat muncii şi vor primi şi bani, 40 % din valoarea venitului", a declarat Toader. 

 

Ne puteți urmări și pe Google News