Cum a fost surprins Borcea, după eliberare. Rolul Valentinei Pelinel
- Dragos Manea
- 26 noiembrie 2019, 00:44
La nici două săptămâni de la eliberarea sa, Cristi Borcea ajunge din nou în lumina reflectoarelor alături de Valentina Pelinel.
Magistrații Tribunalului Ilfov au aprobat, la începutul lunii noiembrie, eliberarea condiționată a lui Cristi Borcea, fostul finanțator de la FC Dinamo București, scrie Cancan.
Afaceristul a părăsit Penitenciarul Jilava, acolo unde era încarcerat din luna februarie, iar acum și-a regăsit liniștea sufletească în familie, alături de Valentina Pelinel și de copii.
„Aerul de libertate” îi priește milionarului, cu atât mai mult cu cât frumoasa Valentina îl răsfață în fiecare zi.
Sunt zile liniștite în familia lui Cristi Borcea, după câteva luni în care acesta a fost încarcerat în Penitenciarul Jilava, iar Valentina Pelinel și copiii nu l-au avut alături. Pe 6 noiembrie, instanța a decis că omul de afaceri poate fi eliberat – condiționat – iar acesta a revenit în mijlocul familiei.