Detalii halucinante despre românul declarat mort după tragedia din Italia: „este în comă indusă”

Detalii halucinante despre românul declarat mort după tragedia din Italia: „este în comă indusă”

Primar din Gorj a venit cu detalii noi despre starea românului declarat mort după tragedia din Italia. Bărbatul nu ar fi decedat ci s-ar afla într-o comă indusă.

Potrivit Mediafax, Constantin Bobaru, primarul oraşului Bumbeşti-Jiu, localitate de unde provine victima spune că românul declarat mort de autorităţile italiene, după tragedia din Genova, dar care este, de fapt, în viaţă, se află la spital, în comă indusă, cu multiple traumatisme.

„Este în spital, în comă indusă, au revenit şi autorităţile cu precizările că de fapt a fost o eroare, nu el a fost cel decedat, ci colegul lui şi într-adevăr se află în spital, în comă indusă, cu multiple traumatisme. Familia se bucură, eu am vorbit cu sora lui ieri, înainte de a veni vestea asta, era la cimitir să-i caute loc de veci, era disperată, mai ales că mamei sale nici nu îi spuseseră că a murit. Acum se agaţă de o speranţă, să dea Dumnezeu să fie bine.

Probabil autorităţile au găsit documente prin maşină, Dumnezeu ştie ce s-a întâmplat de a fost anunţat decesul. Normal că este o gafă, să dai o veste unei familii că este mort aparţinătorul şi de fapt să nu fie aşa, este o gafă, dar sunt şi circumstanţe atenuante în acest caz. Fratele lui este acolo, el a fost la morgă şi a văzut că nu este el, l-a găsit în spital”, a declarat Constantin Bobaru, primarul oraşului Bumbeşti-Jiu.

Ne puteți urmări și pe Google News