Despărțire subită de FCSB, după doar 113 minute în tricoul echipei: Nu e ușor
- Adrian Dumitru
- 3 mai 2026, 20:25
FCSB. Sursa foto: Facebook/FCSBSituația mijlocașului israelian Ofri Arad la FCSB pare tot mai incertă, la doar câteva luni de la transferul realizat în această iarnă. Fotbalistul în vârstă de 27 de ani, adus ca înlocuitor pentru Adrian Șut, ar putea părăsi clubul la finalul sezonului, după o perioadă marcată de accidentări și evoluții limitate.
Transfer promițător, dar parcurs dificil în România
După despărțirea de Kairat Almaty, Ofri Arad a semnat cu formația bucureșteană în luna ianuarie, într-un context în care FCSB căuta soluții pentru a acoperi plecarea lui Adrian Șut, transferat la Al-Ain FC.
Deși mutarea a fost considerată una oportună la momentul respectiv, adaptarea jucătorului în Superligă s-a dovedit complicată. O entorsă suferită la scurt timp după sosire i-a afectat continuitatea și l-a ținut departe de teren în mai multe etape importante.

Ofri Arad a semnat cu FCSB un contract în luna ianuarie
Impresarul confirmă: despărțirea de FCSBeste foarte probabilă
Agentul jucătorului, Gilad Katsav, a vorbit deschis despre situația clientului său, sugerând că experiența în România se apropie de final.
„Situația lui Ofri Arad este neplăcută. Așa cum arată situația acum, el își va termina aventura la Steaua București (n.r. - FCSB).”
Acesta a subliniat că, în ciuda dificultăților sportive, condițiile contractuale au fost favorabile pentru jucător.
„Transferul a fost unul bun, contractul a fost excelent. Încercăm să vorbim mai puțin despre această problemă, vom decide la sfârșitul sezonului ce urmează.”
Totodată, impresarul a făcut referire și la presiunea mediatică din România.
„Nu e plăcut ca la fiecare 15 minute să apară o nouă știre în România. Asta e. Nu e ușor pentru el, au fost o mulțime de oferte după perioada petrecută la Kairat”, a declarat acesta pentru Sport5.
Minute puține și absențe repetate la FCSB
Statistica lui Ofri Arad în tricoul roș-albastru este una modestă. Mijlocașul a bifat doar patru apariții, cu un total limitat de minute. În finalul sezonului regulat, a evoluat 101 minute în trei partide, însă ulterior a ratat primele trei meciuri din play-out, inclusiv confruntările cu Metaloglobus București, UTA Arad și FC Botoșani, din cauza accidentării.
Revenirea sa a avut loc în partida câștigată categoric împotriva celor de la Oțelul Galați, scor 4-0, însă a fost utilizat doar 12 minute.
Ulterior, Arad a continuat să fie absent sau marginalizat în lot. A fost rezervă neutilizată în meciurile cu Farul Constanța și Petrolul Ploiești și nu a fost inclus în lot pentru duelul cu FK Csíkszereda.
Un palmares solid, în contrast cu perioada de la FCSB
Înainte de transferul în România, Ofri Arad avea un parcurs consistent în carieră. A evoluat pentru Maccabi Haifa și Hapoel Ramat Gan, iar ulterior a ajuns la Kairat Almaty.
În palmaresul său figurează cinci titluri de campion, trei cucerite în Israel și două în Kazahstan, precum și zece selecții la echipa națională a Israelului.