Descoperire ULUITOARE din spațiu! Un MISTER vechi de zeci de ani a fost, în sfârșit, DESCIFRAT

Descoperire ULUITOARE din spațiu! Un MISTER vechi de zeci de ani a fost, în sfârșit, DESCIFRAT

NASA a făcut o descoperire uimitoare, după ce a analizat datele transmise recent de sonda spaţială Cassini.

Pe baza datelor colectate oamenii de știință au ajuns la concluzia că pe planeta Saturn lungimea unei zile este de 10 ore,33 de minute și 38 de secunde.

În mod surprinzător, răspunsul la această întrebare se afla în inele planetei Saturn, anunță Jet Propulsion Laboratory, un centru de cercetări ştiinţifice deţinut de NASA, potrivit Agerpres.ro.

Timp de mai multe decenii specialiștii în planetologie au încercat să afle care este durata unei zile, însă nu au putut determina acest lucru, întrucât uriaşa planetă gazoasă nu deţine o suprafaţă solidă cu puncte de reper care să poată fi monitorizate în timpul rotaţiei sale.

De asemenea, Saturn se pare că are un câmp magnetic neobișnuit, care ascunde viteza de rotație a planetei.

Christopher Mankovich, absolvent al Facultăţii de astronomie şi astrofizică de la Universitatea California din Santa Cruz, s-a folosit de datele colectate de sonda Cassini pentru a studia tiparele undelor existente în interiorul inelelor lui Saturn.

Astfel, tânărul absolvent universitar a realizat modele teoretice ale structurii interne a planetei Saturn, care se potrivesc cu undele din inele, care i-au permis să monitorizeze mişcările din interiorul planetei şi rotaţia acesteia.