Pe 22 octombrie, Ocean X, o companie suedeză specializată în căutarea băuturilor alcoolice pierdute în trecut pe mare, a salvat de pe epava Kyros 600 de sticle de coniac şi 300 de Benedictine, un digestiv distilat pe bază de mirodenii şi plante.

Kyros a fost scufundat de un submarin german în 1917, în drum spre Finlanda, încărcat cu mărfuri destinate Rusiei ţariste. Echipajul a fost salvat şi transferat la bordul unei nave cu destinaţia Suedia.

Coniacul, produs de casa De Haartman, azi dispărută, şi lichiorul sunt în prezent analizate într-un laborator pentru a vedea dacă mai pot fi consumate.

„Marea Baltică oferă condiţii favorabile pentru conservarea acestor băuturi, pentru că este întunecată şi foarte rece”, a declarat pentru AFP Peter Lindberg, responsabilul expediţiei.

După localizarea epavei la 77 de metri adâncime, echipa lui Peter Lindberg a fost nevoită să degajeze plasele de pescuit din jurul său. În condiţiile în care explorarea sa de către scafandri se dovedeşte încă periculoasă, expediţia a fost nevoită să apeleze la o companie care dispune de un mic vehicul subacvatic teleghidat.

Cu ochiul liber, starea de conservare a băuturilor pare încurajatoare, nefiind detectată nicio scurgere.

„Valoarea acestor sticle rămâne să fie determinată, deoarece marca de coniac nu mai există”, a explicat Peter Lindberg.

Lindberg speră să vândă lotul la un preţ bun la licitaţii internaţionale: „Nu sunt sigur că îmi voi permite să păstrez o sticlă”.

Te-ar putea interesa și: