Descoperire epocală în România. Nimeni nu credea că e posibil

Descoperire epocală în România. Nimeni nu credea că e posibil

O specie nouă de crustaceu, de care nimeni nu știa că există, a fost descoperită într-un lac din România. Cercetătorii spun în glumă că aceasta este ”cea mai mare mică descoperire” din fauna țării noastre.

Specialiștii de la Societatea Ornitologică Română au descoperit în Lacurile Fălticeni din județul Suceava un crustaceu microscopic. Acesta este Sinodiaptomus sarsi și, până acum, nimeni nu a știut că trăiești în România, fiind întâlnit mai ales în estul Asiei.

Se pare încă că și-a extins treptat arealul de distribuție, recent. Astfel,  prima dată a fost descoperit în Europa (la vest de Marea Neagră) în Ucraina, în august 2014. Spre deosebire de cazul din Ucraina, unde au fost găsite câteva exemplare, în Lacurile Fălticeni au fost identificați sute de indivizi, ceea ce indică o populație stabilă.

Micro-crustaceele sunt foarte utile în hrana peștilor. Ele sunt ”rude” ale celebrilor ”purici de baltă”, tradiționala mâncare acvaristică pentru peștii ornamentali. Copepodele sunt crustacee microscopice se dezvoltă mai ales în planctonul habitatelor acvatice stătătoare sau încet curgătoare.

„Potențialul invaziv al acestei specii nu trebuie trecut cu vederea, de aceea viitoarele teme de cercetare va trebui să includă elucidarea rutelor de migrație, identificarea vectorilor de migrație și studierea potențialului invaziv în ecosisteme acvatice”, a mai spus Karina Battes, expert, conform  Rador.ro.

Descoperirea a fost făcută de biologul Éva Váncsa care a prelevat probe din lacurile de la Fălticeni pentru a studia nevertebratele acvatice din lacuri, ca activitate din cadrul proiectului „Elaborarea Planurilor de management pentru ariile protejate ROSCI0310 Lacurile Fălticeni, ROSCI0389 Sărăturile de la Gura Ialomiței – Mihai Bravu, ROSPA0051 Iezerul Călărași, ROSPA0061 Lacul Techirghiol, ROSPA0101 Stepa Saraiu Horea, ROSPA0111 Berteștii de Sus – Gura Ialomiței”.

Sursa foto: Rador

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News