Deputații Octavian Bot și Virgil Guran demisionează din PNL și i se alătură luii Tăriceanu

Deputații Octavian Bot și Virgil Guran demisionează din PNL și i se alătură luii Tăriceanu

Alţi doi deputaţi, Octavian Bot şi Virgil Guran, au anunţat că părăsesc PNL pentru a i se alătura lui Călin Popescu Tăriceanu, Bot spunând că în prezent formaţiunea liberală este "în derivă" şi că "este condusă de un grup de oameni ajunşi acolo prin aranjamente".

Octavian Bot, deputat aflat la al patrulea mandat, a declarat pentru madiafax.ro,că nu şi-a depus demisia din PNL, dar că apartenenţa sa la acest partid încetează odată cu adeziunea la Partidul Liberal Reformator. El şi-a explicat decizia de a renunţa la calitatea sa membru al PNL susţinând că în prezent PNL este "în derivă", iar Traian Băsescu va fi "comandatul" care îl va "redresa".

"În momentul actual Partidul Naţional Liberal este în derivă şi, după cum ştim, un vas aflat în derivă are nevoie de un comandant care să-l redreseze şi se pare că acest comandant este tocmai Traian Băsescu. În urmă cu câteva luni, vreme de vreo trei ani, PNL lupta în USL alături de PSD împotriva regimului Băsescu şi iată că de ceva timp PNL vrea să se unească cu regimul Băsescu, pentru că regimul Băsescu înseamnă PDL, nicidecum Partidul Mişcarea Populară. Or, această ambiguitate, această schimbare de mesaj politic mie mi se pare foarte gravă", a spus Octavian Bot.

Deputatul acuză că PNL ar fi condus de un grup de oameni ajunşi în fruntea partidului "prin aranjamente". "Partidul (Naţional Liberal - n.r.) în momentul de faţă este condus de un grup de oameni ajunşi acolo prin aranjamente şi vă dau un singur exemplu: nu se poate că numărul doi în partid este un domn Petrache care a fost şeful campaniei electorale la alegerile europarlamentare, când s-a socotit că alegerile europarlamentare au reprezentat un eşec pentru PNL, iar acum este răsplătit şi e numărul doi în partid", a opinat el. De asemenea, el îl critică pe Klaus Iohannis, susţinând că acesta ar fi un "personaj politic inventat din bunătatea domnului Antonescu".

Ne puteți urmări și pe Google News

La Prahova au mai rămas doi parlamentari

Şi deputatul de Prahova Virgil Guran a anunţat că se va înscrie în noua formaţiune politică, precizând că nu mai este membru PNL. Virgil Guran, ales într-un colegiu uninominal din judeţul Prahova, acuză pe de o parte decizia PNL de a fuziona cu PDL, dar şi atitudinea preşedintelui PNL Prahova, Mircea Roşca.

"Atât timp cât PNL în Prahova este condus de Mircea Roşca şi în stilul lui dictatorial, eu nu pot să fac parte din aceeaşi structură cu el. În al doilea rând, am o anumită jenă faţă de oameni pentru că ne-au ales pentru că eram în USL. Am înţeles, nu a funcţionat USL, dar chiar să trec dintr-o dată în partea cealaltă, cu tot respectul pentru cei din PDL, unii îmi sunt chiar prieteni, dar mi se pare prea de tot. Ştiu că într-un viitor mai îndepărtat sau mai apropiat trebuie să existe un partid de dreapta puternic", a declarat Virgil Guran pentru mediafax.ro.

Mai mulţi parlamentari ai PNL au anunţat anterior că vor părăsi partidul, în urma deciziilor luate la Congres şi că se vor alătura formaţiunii pe care o va înfiinţa Călin Popescu Tăriceanu. Printre aceştia se numără foştii miniştri Daniel Chiţoiu şi Andrei Gerea, dar şi deputaţii Graţiela Gavrilescu, Nicolae Alexandri, Sorin Teju, Ion Cupă, Nicu Marcu, Viorel Teodorescu, Viorel Palaşcă.

Filiala PNL din care au plecat cei mai mulţi parlamentari este cea de la Prahova, unde doar doi dintre cei şapte parlamentari aleşi în 2012 au rămas în partid.