Politica
Deputații au DECIS. Ce vor putea face persoanele juridice autorizate care eliberează medicamente
- Iasmina Ardelean
- 19 aprilie 2017, 13:11
Deputaţii au adoptat, astăzi, un proiect de lege care prevede posibilitatea ca persoanele juridice autorizate care eliberează medicamente către populaţie să distribuie aceste produse şi angro.
Proiectul a fost votat cu 154 de voturi "pentru", 78 "împotrivă" şi două abțineri.
Propunerea legislativă modifică în acest sens art. 800 alin.(2) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, iar iniţiatori sunt parlamentari PSD şi ai minorităţilor naţionale.
Persoanele juridice autorizate să elibereze medicamentele către populaţie pot să desfăşoare şi activitatea de distribuţie angro de medicamente, potrivit textului adoptat.
Proiectul de lege a fost respins anterior de Senat, iar Camera Deputaţilor este for legislativ decizional.
Recomandările noastre