Depresia apare la 1%-2% dintre copii înainte de pubertate. Puteți vedea chiar și depresie la preșcolari, deși nu este așa comună. Aceasta se întâmplă de obicei atunci când există un istoric familial puternic de depresie.

După pubertate, rata de depresie crește semnificativ la aproximativ 3%-8%, cu o rată mai mare la fete decât la băieți.

Unul din cinci adolescenți va avea o tulburare depresivă până la vârsta adultă

Simptomele depresiei, lipsa bunei dispoziții și a chefului, dificultăți de concentrare, vinovăție, probleme cu somnul și apetitul, sunt similare la copii și adolescenți. Înainte de pubertate, depresia apare adesea în familii cu probleme mari, iar acești copii au frecvent alte probleme, în special tulburări de comportament.

În timp, copiii deprimați care nu au beneficiat de tratament și de atenție, au continuat să facă probleme cu criminalitatea, abuzul de substanțe și sinuciderea. Depresia în adolescență are un curs mai asemănător cu cel al adulților și, de fapt, adolescenții deprimați sunt predispuși să aibă un alt episod, cândva, în viața lor adultă.

Adolescenții deprimați se angajează adesea într-o serie de comportamente riscante, inclusiv abuzul de alcool și droguri, autovătămarea fără a-și pune însă viața în pericol, comportament suicidar și sexul neprotejat. În examinarea funcționării creierului la copii și adolescenții deprimați, cercetătorii au constatat că aceștia manifestă un control cognitiv mai puțin eficient al emoțiilor lor și un răspuns diminuat la situații pline de satisfacții.

Istoria familială a depresiei este cel mai mare factor de risc. Știm că, dacă aveți un părinte care este deprimat, este de aproximativ patru ori mai probabil să dezvoltați depresia. Studiile efectuate asupra gemenilor care au fost separați la naștere arată că 50% din depresie este genetică și 50% este legată de mediul înconjurător.

În plus, un părinte care a avut depresie cu debut precoce este mai probabil să aibă copii cu depresie. Factorii de risc la copii includ:

● Greutate mică la naștere;

● Abuz asupra copilului;

● Provocări extreme;

● Moartea părinților la o vârstă fragedă;

● Antecedente familiale de boli depresive;

● Insomnia;

● Dificultate în gestionarea emoțiilor;

● Distorsiuni cognitive (vizualizarea sticlei ca fiind jumătate goală, spre deosebire de jumătatea plină);

● Aceeași atracție sexuală;

● Abuzul de cannabis și de alcool.

Riscul este redus când există o relație pozitivă între părinte și copil. De exemplu, studiile au arătat că a lua cina împreună cu familia, în fiecare zi îi protejează copii împotriva unei largi varietăți de comportamente depresive.

 

Sinuciderile îi decimează pe tinerii depresivi

Copiii și adolescenții cu depresie au de aproximativ 8-20 de ori mai multe șanse să se sinucidă decât tinerii fără depresie. Cel mai adesea, nu este doar depresia, ci depresia în combinație cu alte afecțiuni, inclusiv abuzul de alcool și substanțe sau agresiunea impulsivă.

Dacă nu este tratat, episodul depresiv mediu va dura patru până la opt luni. Dacă recuperarea este incompletă, copiii sunt mai expuși riscului de apariție a depresiei cronice, care este mai dificil de tratat. Adolescenții care sunt deprimați au episoade, aproape toți, până la vârsta adultă.

Psihoterapia este foarte importantă în tratarea copiilor cu depresie. Cele două forme, cele mai frecvent utilizate de psihoterapie, sunt: 1) terapia comportamentală cognitivă, care ajută la identificarea și rezolvarea problemelor în jurul comportamentelor și 2) terapia interpersonală, care privește copilul în contextul relațiilor sociale.

Este important să continuați terapia chiar și după ce copilul este bine, pentru a evita recidiva.

Chiar dacă este greu de crezut că și cei mici pot avea depresii, aceștia pot fi încercați de această tulburare și așa se pot explica simptome precum lipsa de atenție, lipsa de concentrare asupra studiului și autoizolarea de copii sau de activități sociale.