Democrații în genunchi în Congresul SUA. Ce reformă propun printr-un astfel de gest

Democrații în genunchi în Congresul SUA. Ce reformă propun printr-un astfel de gest

Înainte de a prezenta o propunere de reformă a poliţiei, aleşii democraţi din SUA au îngenuncheat luni într-o sală a Congresului pentru a păstra 8 minute şi 46 de secunde de reculegere în memoria lui George Floyd şi a altor americani de culoare „care şi-au pierdut viaţa în mod nedrept”.

 

Preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, liderul minorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer, şi alţi circa 20 de aleşi s-au reunit în "Sala emancipării", numită astfel pentru a-i omagia pe sclavii care au lucrat la şantierul Capitoliului în secolul 18.

„Justice and Policing Act” se intitulează proiectul de reformă a poliţiei are în vedere între altele crearea unui registru naţional al poliţiştilor care comit acte de violenţă, facilitarea urmăririi judiciare a agenţilor şi revizuirea modului de recrutare şi formare a acestora.

Moartea lui George Floyd în timpul unei arestări brutale, la finele lui mai, a declanşat un val de proteste în SUA şi în lume. Cei patru polițiști care l-au imobilizat sunt puși sub acuzare.

În ultimele 20 de minute din viaţă, George Floyd a fost ameninţat cu pistolul de unul din cei patru poliţişti implicaţi în arestarea sa, arată rechizitoriul depus joi la dosar de procurori, scrie Agerpres.

Bănuit că ar fi plătit la magazin cu o bancnotă falsă de 20 de dolari, Floyd a fost scos de poliţişti din mașină și dus spre cea a poliției. El i-a rugat pe agenţi să nu îl închidă în spatele maşinii poliţiei, deoarece suferă de claustrofobie.

În timp ce era întins la pământ, cu gâtul sub genunchiul poliţistului Derek Chauvin, Floyd a spus la un moment dat „Mor!”, la care i s-a replicat „Vorbeşti foarte bine”.

Când un coleg s-a arătat îngrijorat de starea lui Floyd şi a întrebat dacă acesta nu ar trebui întors pe o parte, Derek Chauvin, înregistrat video ţinând genunchiul pe gâtul arestatului, a răspuns: "Nu, să stea liniştit unde l-am pus".

La scurt timp după moartea lui Floyd, cei patru au fost daţi afară din poliţie.

Ne puteți urmări și pe Google News