Fotografiile și imaginile live din Capitoliu mi au făcut fizic rău. Așa cum rău mi-au făcut și cele cu magazine și mașini incendiate, ale mișcării „black lives matter”, „me too”, cele ale dărâmării statuii lui George Washington, sau alte asemenea,  cu indivizi care încearcă să impună un ”politically corectness”, în care totul se rezumă la atitudinea binară: cu noi sau împotriva noastră.

Dacă nu ești ”cu noi”, meriți să fii suprimat. Și asta acum, cînd avem nevoie, în societate, de cât mai multe opinii, însă avem, așa cum observa recent, un actor pe care îl iubesc, Rowan Atkinson,  – ”echivalentul digital al gloatei medievale care bântuie pe străzi în căutarea cuiva pe care să-l ardă pe rug”.

Intrăm, se spune, sau deja suntem, în cea mai grea criză, dacă ne referim la situația economică a Romîniei, sau la cea sanitară, datorată virusului Corona. Eu cred că suntem, într-adevăr în cea mai gravă criză, dar motivul pe care îl văd eu e cu totul altul. Și anume, o criză a democrației. Apariția unor ”forme de viață” care au ocupat în noul guvern ministere importante, de care democrația depinde implicit, cum ar fi portofoliul Justiției, sau sănătății accentuează profund, și poate chiar ireversibil devenirea Romîniei.

Ministrul Justiției, dl Stelian Ion, Ministrul sănătății, d-l Voiculescu, Președintele Comisiei de Cultură, d-l Bulai, sunt politicieni care pun în pericol chiar esența democrației. Ce nu știu acești copii de securiști din conducerea USR, este că important, în politică este să ai legitimitate. Ori, ca să ai așa ceva, nu e suficient sa fii votat. E mai important să se știe ce anume ai facut in viață.

Tragem o linie când ați fost aleși, și dumneavoastră răspundeți: ați făcut, în existența d-voastră, ceeace voi cereți de la alții? Pesemne că la neomarxiști nu se înțelege fenomenul. Anume acela că au fost aleși doar fiindca poporul s a săturat de ceilalți. Avea dreptate Dana Budeanu, când spunea că securiștii bătrîni s-au grăbit cînd au hotărât să lase loc odraslelor proaspăt venite de la studii pe bani grei în străinătate. S-au grăbit cînd le-au făcut acestor ”fătălăi” un partid fără a lua în calcul că aceștia au moștenit de la ei doar arghirofilia, obrăznicia și ura față de Dumnezeu și religie. Inteligența pe care o posedau mulți dintre securiștii ”vechi”, nu s-a transmis. Probabil, n-au avut încotro.

Dacă ar fi pierdut, în momentul acesta puterea politică, riscau să iasă din joc, ori, așa ceva, era, totuși, prea mult, pentru niște securiști inteligenți, care, poate instinctual, au simțit că trebuie să-și asigure continuitatea. Așa ne-am procopsit cu neomarxiștii în posturi cheie din guvernul româniei. Cel mai odios personaj este ministrul justiției. Și nu pentru că n-a reușit să-și cumpere, în trecerea lui pe pămînt de pînă acum, nici o amărâtă de garsonieră, fiind nevoit să comită tot felul de ilegalități ca  să și facă rost de o casă, de la Primăria lui Mazăre, al cărui avocat era.

Nu asta mi se pare cel mai grav. Ci faptul că acest domn, Stelian Ion, ca și predecesorul său liberal, dl. Predoiu, a ajuns, parcă, acolo cu un scop bine stabilit. Acela de a veghea ca  ”Sistemul statului subteran” din Justiție și ramificațiile lui din alte instituții, și da, din societatea civilă mutilată de un sorosism feroce, să nu fie relevată, în toată hidoșenia ei.

Scriu aceste rînduri de Bobotează (Doamne, iartă-mă!), și îmi pare din ce în ce mai clar că poporul romîn,  cu acești politicieni care refuză să atingă Sfînta Cruce nu poate merge decît spre crucificare, spre o formă de rezistență vermiculară, ca și cînd te-ai trezi în fiecare dimineață cu un gust acru în gură, de băutură proastă și mici stătuți. Dacă cineva visa la Schimbarea la față, s-a înșelat amarnic…

Am avut, citind ultimul editorial al lui Dan Andronic, sentimentul unei tristeți, a unei extrem de cuprinzătoare definiții a înfrîngerii umane, a unui popor, pe fondul lașității, care impune o comunicare ”monotonă” între semeni; ori, monotonia e tot o formă a tristeții de a fi înfrânt. E drept, una mai abstractă, dar tot o ”sărbătorire” a eșecului pe care îl știm, dar ne e frică să-l vorbim…

„Un Sistem, – scrie Dan Andronic -, pe care niște oameni l-au acaparat treptat din anul 2005, ducându-l la apogeu în 2015, după care au suferit câteva mici înfrângeri. Un Protocol Secret denunțat, o demisie acceptată, o trecere în rezervă, câteva sute de articole de presă, emisiuni TV, trei comisii parlamentare de anchetă, oameni care vorbesc cu curaj, dar și multă lașitate. De care au știut să profite. (…) Există un Sistem Paralel? Da, iar eu sunt unul din cei care l-au văzut acționând, primind dovezi palpabile ale puterii sale. V-am mai spus cum „inițiații” știau despre „Dosarul Ferma Băneasa” la ce complet de judecători o să picăm și ce pedepse se vor da. Ne demonstrau că firele care leagă păpușile de păpușari sunt încă la locul lor. (…) Sunt mulți care-mi spun că judecătorul Ionuț Matei ar fi vrut să mă condamne mult mai aspru. Îi cred, pentru că și domnia sa face parte din cei care consideră că merit să fiu pedepsit pentru că am arătat hidoșenia Sistemului. De altfel, în ochii săi eram condamnat înainte de a fi judecat…”

Judecătoarea Dana Gîrbovan, un magistrat excepțional și onest, spune că, în loc să perfecționeze cadrul legislativ actual, care oferă garanții de independență judecatorilor și procurorilor, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a propus anularea acestor garanții, punând în loc prevederi abuzive vulnerabile constituțional și care instaurează un control politic asupra justiției. Ministrul Justitiei Catalin Predoiu a publicat pe data de 4 februarie 2020 proiectul de Lege privind desfiintarea SIIJ. Și, ce să vezi? Ștafeta s-a predat d-lui Stelian Ion. Obiectivul principal al d-sale? Desființarea SIIJ.

Cred că e simplu de înțeles de ce: pentru că, în realitate, SIIJ este singura secție din Ministerul Public in care șefii acesteia nu sunt numiți prin niciun fel de implicare a politicului. Toți procurorii care activeaza in SIIJ sunt selectati prin concurs, doar de catre Consiliul Superior al Magistraturii. Care s-a opus deființării acestei secții, care ne-ar putea arăta, nouă, poporului român dimensiunea reală a încălcărilor Drepturilor Omului, a distrugerii democrației, multor destine umane și chiar pierderea de vieți omenești.

Rămîne, deci, să cunoaștem pe pielea noastră, din păcate, ”democrația” în viziunea neomarxistă:  anume, că  separația dintre stat si societate nu va (mai) exista. Statul este societatea, iar partidul este statul.  Prin urmare, dreptul statului reprezintă dreptul individului. Concluzia fiind aceea că individul nu are alt drept decât cel pe care i-l fixează statul. În momentul acesta, în care privim spre America și ne declarăm ”îngrijorați” de atacul de acolo, asupra democrației. Asta când la noi, s-au pierdut reperele unei democrații adevărate, ale statului de drept, al responsabilității respectării Drepturilor Omului…

Poate merită să aruncăm o privire spre Germania, la umanismul plenar și adevărat, care surprinde şi astăzi, la 70 de ani de la adoptarea Constituţiei acestei țări pe care, deasemenea, o admirăm.  Dar, în absenţa experienţelor amare din timpul nazismului, aşa ceva ar fi de neînchipuit, spune Deutsche Welle.

“Demnitatea omului este intangibilă”. În locul unor complicate pasaje privind arhitectura statului, în fruntea Legii Fundamentale (“Grundgesetz”) se află această simplă propoziţie, care nu poate fi relativizată prin nimic. Demnitatea umană nu avusese nicio valoare în perioada nazistă. Milioane de oameni au fost umiliţi, chinuiţi şi ucişi. După război s-a dorit aşezarea acestei demnităţi în prim-plan. Nu este, oare, momentul, să avem, și noi, o astfel de Constituție, având în vedere dezumanizantele experiențe din timpul în care ”statul subteran” dispunea, prin ”unelte” scelerate din Justiție, de destinele și viețile oamenilor, cu un preț pe care spre rușinea ei, clasa politică românească, în quasi-totalitatea ei îl vrea îngropat ?

Dar până atunci, eu o să fac o rugăciune pentru toți acești așa-ziși miniștri cărora le e rușine să se închine: Dumnezeu să vă ierte pentru tot ce vreți să faceți! Domnul Dan Barna a fost, ca orice neomarxist adevărat, mult mai radical, vorbind de la tribuna Parlamentului romîniei:” Haideți să plecăm acasă, dacă suntem atât de idioți!” Pe fond, nu cred că e o idee rea…