Ce este democrația și ce vrea ea? Din cele mai vechi timpuri, dictaturile au fost vehement criticate de intelectualii rebeli. La romani sau la greci existau forme de mimare a unor dezbateri, care să conducă la concluzia că ar exista o brumă de consultare la luarea deciziilor.

Apoi, preocuparea filosofilor și politologilor pentru diminuarea autoritarismului s-a materializat în principiul separației puterilor în stat. Ulterior, odată cu apariția partidelor politice s-a considerat că alternanța la guvernare a acestora și cu garantarea statului de drept, care înseamnă domnia legii, s-a apreciat că acestea sunt suficiente pentru a garanta democrația. 

Și ce se întâmplă când dispar și acestea? E simplu: dispare democrația!

România se află exact aici: a dispărut democrația! Partidele politice nu există pentru că au fost confiscate în totalitate de o putere ocultă, de Statul Paralel, care i-a racolat liderii și i-a transformat în agenți de propagandă a politicilor lor. Domnia legii este un slogan și a fost pervertită în forțarea legii, pentru că statul de drept a devenit o sintagmă utilizată pentru a impune teroarea de către structuri care au derapaje uriașe de la lege.

Șansa revenirii la normalitate a rămas una extrem de mică: avem un președinte captiv, consiliat de securiști sau intelectuali vânduți iar partidele de la putere par pur și simplu paralizate de spaimă.

Imaginea abuzurilor prezentate public de dimineața până seara au determinat populația să susțină în proporție de peste 90% o lege a răspunderii magistraților abuzivi, dar cu toate acestea puterea nu reacționează în niciun mod.

Curtea Europeană condamnă România în mod constant iar decizia-pilot a instanței europene constată grozăviile din pușcării. Cu toate acestea, pentru că au ieșit vreo 500 de pușcăriași cu ceva recurs compensatoriu absolut fără efect la nivel general toată presa de propagandă urlă ca din gură de șarpe, iar consilierii de probațiune îl fac mincinos și ticălos pe șeful lor, ministrul Justiției. Acesta tace chitic și înghite doct.

O asociație, Funky Citizens, sprijinită de Agerpres, o agenție de presă a statului vinde poze cu politicieni „condamnați pentru corupție” dintre care unii necondamnați și alții nu pentru corupție. Structurile statului nu reacționează.

Practic, deși majoritatea populației a înțeles ce se întâmplă și a votat substanțial partide politice conduse de „penali”, situație unică nu în Europa, ci în lume, aceștia sunt blocați iar Sistemul așteaptă condamnările lor pentru a le lua partidele... și aproape a reușit. Iar „penalii” aleși și pentru că populația a crezut în nevinovăția lor rămân în captivitatea aceleiași caracatițe și speră până în ultimul ceas că vor fi salvați pe cei ce i-au numit acolo și cu care s-au aflat în cârdășie la un moment dat.

Oamenii providențiali au dispărut din România, căci un profil de „providențial” te transforma automat în „penal” iar calea firească erau coloarele presei și justiției și apoi în închisoare.

Situația internă este scăpată de sub control, iar soluția externă este unica valabilă, dar departe de a se realiza: CEDO este sub control prin grefierii numiți de Sistem iar ambasadorii nu înțeleg ce se întâmplă, la fel ca mare parte din populația României, lipsită de studii juridice și politice. Pe asta a mizat și mizează Sistemul: pe manipulare. Și, la fel ca în dictaturi, ea funcționează, în ciuda unor posturi tv și publicații media care, cu curaj și perseverență, prezintă permanent abuzuri de nedescris.

Comuniștii erau mult mai subtili: aveam o dictatură ocultă, ascunsă, iar Partidul Comunist avea peste 50% încredere când a ajuns la putere ... chiar dacă prin falsificare a depășit 70 de procente la alegeri.

Noi, românii, suntem originali și în acest domeniu: avem o dictatură publică, prezentată în toată splendoarea ei în mass media, dezavuată de majoritatea covârșitoare a populației neputincioase!