Supărarea pe Dumnezeu (cu variantele sale: revolta, deznădejdea, lehamitea etc.) este veche de la Izgonirea din Rai. Prinși în greșeală, Adam și Eva nu au catadicsit nici măcar să-și ceară iertare, ci s-au întors pe călcâie cu spatele la Dumnezeu și au părăsit (tot ei îmbufnați!) Raiul.
Își imaginează cineva că dacă și-ar fi recunoscut păcatul și ar fi căzut în genunchi, cu lacrimi în ochi și căință sinceră, Creatorul, Tată lor, nu i-ar fi iertat?
Duminica aceasta, a 12-a după Rusalii, este dedicată Tânărului Bogat, cel care, întrebându-L pe Iisus ce trebuie să facă pentru a se mântui, aude: „Pentru a fi desăvârșit, vinde averea ta, dă-o săracilor și vei avea comoară în cer; apoi vino și urmează- Mi”. Tânărul, care avea mari avuții, se întoarce pe călcâie cu spatele la Iisus, și pleacă întristat. I se ceruse prea mult. Și El mâhnit (la fel ca odinioară Dumnezeu-Tatăl, când I-a întors spatele Adam), Iisus rostește atunci celebra frază: „Mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului decât să intre un bogat în împărăția lui Dumnezeu”.
Că e vorba de cămilaanimal sau de o funie groasă făcută din păr de cămilă (în aramaică, termenul „gamla” are ambele înțelesuri), mesajul este același: bogăția îngreunează mântuirea. În altă ocazie, Iisus va aduce o nuanță importantă: „Unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta”. Deci, nu averea în sine, ci atașamentul bolnav de aceasta, punerea bogăției pământești înaintea bogăției cerești, împiedică mântuirea. Plecând mâhnit, tânărul nu a mai prins sfârșitul scenei: intrigați, ucenicii îl întreabă pe Iisus: „Dar cine poate să se mântuiască?”. El răspunde: „La oameni, aceasta este cu neputință, dar la Dumnezeu totul este cu putință”.
Așadar, mai exista o nădejde! Sfinții Părinți spun că, la Judecata de Apoi, când se vor cântări faptele, Degetul lui Dumnezeu apasă adesea cu mărinimie talgerul cu virtuți. Mila precumpănește Dreptatea. Resemnându-se păgubos și întorcându-I spatele lui Dumnezeu, tânărul a ratat mântuirea.
Recomandările noastre
