Declarația ȘOC a lui Vladimir Putin despre Crimeea
- Ana-Maria Adamoae
- 4 decembrie 2014, 16:35
Președintele Federației Ruse a explicat, într-un discurs susținut în fața camerelor reunite ale Parlamentului, că peninsula Crimeea, pe care Rusia a anexat-o în martie, este, pentru poporul rus, la fel de "sfântă" Muntele Templului pentru evrei sau musulmani.
"Crimeea are o enormă semnificaţie culturală, sfântă pentru Rusia, aşa cum are Muntele Templului din Ierusalim pentru musulmani sau evrei. În Crimeea, în fostul Chersonesos (viitorul Sevastopol - n.r.), prinţul Vladimir a fost botezat, înainte de creştinarea Rusiei. În acest loc se află originile spirituale ale unităţii ancestrale a naţiunii ruse şi statului centralizat rus. În acest loc, strămoşii noştri au înţeles că reprezintă un singur popor, o dată pentru totdeauna", a subliniat preşedintele rus în fața Parlamentului reunit.
Peninsula Crimeea, oferită Ucrainei de liderul sovietic Nikita Hruşciov în 1954 - în perioada în care Rusia şi Ucraina făceau parte din Uniunea Sovietică - a fost anexată în martie de Moscova, după manifestaţiile prooccidentale de la Kiev care au dus la îndepărtarea de la putere a preşedintelui ucrainean prorus Viktor Ianukovici.