DECIZIE pentru combaterea CORUPŢIEI în ŞCOLI: Comisii interne de verificare pentru colectele de BANI, în fiecare unitate

DECIZIE pentru combaterea CORUPŢIEI în ŞCOLI: Comisii interne de verificare pentru colectele de BANI, în fiecare unitate

Fiecare şcoală va desemna o comisie internă care să verifice o posibilă încălcare a prevederilor legale privind implicarea cadrelor didactice în colecta de bani de la părinţii elevilor pentru diferite activităţi, a anunţat Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB).

Toate unităţile de învăţământ preuniversitar din Bucureşti, au primit, joi, o adresă prin care li se solicită "măsuri urgente prevenirea şi combaterea corupţiei în educaţie", relatează Mediafax.

Astfel, la nivelul fiecărei şcoli se va constitui o comisie care va efectua o verificare internă privind o posibilă încălcare a prevederilor legale în vigoare referitoare la implicarea cadrelor didactice sau a altor angajaţi ai unităţii, în strângerea de sume de bani de la părinţii elevilor pentru diferite activităţi.

Comisia va elabora un raport, la care vor anexa toate documentele justificative, în maxim trei zile lucrătoare de la consitutire, şi va înainta documentul consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit ISMB, consiliul de administraţie al şcolii, în funcţie de concluziile cuprinse în raport, va lua măsuri legale ce se impun, respectiv: va elabora în regim de urgenţă un plan de măsuri în vederea informării, prevenirii şi combaterii actelor de corupţie ce pot să apară în unitate, ţinând cont de vulnerabilităţile identificate, şi va numi prin decizie o comisie de cercetare disciplinară care va cerceta presupusele abateri ale persoanelor implicate, cu respectarea Legii Educaţiei Naţionale şi a prevederilor Codului Muncii.

Persoanele vinovate de încălcarea legii vor fi sancţionate drastic. De asemenea, vor fi sesizate de urgenţă organele competente în condiţiile în care se va constată că anumite fapte îmbracă prin natură lor caracter penal. Unitatea de învăţământ, prin director, va informa de urgenţă ISMB, cu privire la aspectele constatate. TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:

  • Jaf de proporţii pe bani europeni. Au folosit un beton mai ieftin şi s-au îmbogăţit cu 5 milioane de lei
  • POLIŢIST UMILIT şi PUS ÎN GENUNCHI de o ŞMECHERĂ cu PORSCHE. Vezi IMAGINI VIDEO revoltătoare
  • "Marele cutremur" închide teatrele şi cinematografele. Sorin Oprescu caută soluţii. Ce spun actorii
TOP 3 ARTICOLE POPULARE:
  • Vedete care au CĂLĂTORIT ÎN TIMP. Asemănarea izbitoare dintre celebrități și personalități istorice | GALERIE FOTO
  • Camerele SECRETE ale lui HITLER! Unde se relaxa dictatorul| GALERIE FOTO
  • Cum îți poți folosi laptopul după ce se strică| FOTOGRAFII AMUZANTE