DECIZIE istorică la UEFA. O şansă IMENSĂ pentru cluburile din ROMÂNIA

DECIZIE istorică la UEFA. O şansă IMENSĂ pentru cluburile din ROMÂNIA

Comitetul executiv al UEFA, întrunit la Dublin, are pe ordinea de zi de luni un punct privind reînfiinţarea unei noi cupe europene începând cu anul 2021, la solicitarea Asociaţiei europene a cluburilor (ECA), relatează AFP.

A treia competiţie europeană intercluburi a existat deja şi s-a numit Cupa Cupelor, înfiinţată în 1961 şi care s-a desfăşurat până în 1999. Prima ediţie a fost câştigată de Fiorentina, iar ultima de Lazio Roma.

Preşedintele UEFA, slovenul Aleksander Ceferin, este favorabil acestei propuneri, fiind sensibil la interesele ţărilor mici în contexul în care şi-a asigurat un nou mandat în fruntea forului european în calitate de candidat unic la alegerile din 7 februarie, de la Roma.

La cele trei cupe vor participa în total 96 de cluburi, câte 32 de fiecare competiţie, începând cu sezonul 2021/2022. În prezent, Europa League numără 48 de participante.

Ne puteți urmări și pe Google News

Modul de calificare în noua cupă urmează să fie aprobat de Comitetul executiv la Dublin, iar distribuţia financiară va fi stabilită mai târziu, transmite Agerpres.