UPDATE. Decizie drastică pentru Poliția Română! NU vor mai avea voie să...
- Oana Nicolae
- 10 octombrie 2019, 11:29
Șefii Poliției Române le vor interzice polițiștilor să folosească mijloacele de comunicare alternative, precum Whatsapp sau Messenger în activitatea profesională, anunță Europol.
Update: Poliţia Română precizează că nu le-a interzis lucrătorilor IGPR să mai folosească telefoanele la serviciu, ci doar le-a spus că este interzisă transmiterea de informaţii clasificate prin aplicaţiile de mobil precum Whatsapp sau Messenger.
„Pentru a preveni incidentele de securitate, li s-a reamintit poliţiştilor faptul că este interzis, conform legii, să transmită informaţii clasificate prin intermediul telefoanelor mobile sau al tabletelor şi prin aplicaţiile de pe acestea”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IGPR, Bogdan Ghebaur.
El a explicat că este vorba de documentele care reies din activitatea poliţiştilor, precum şi cele din cadrul dosarelor penale, iar informaţiile pe care poliţiştii le pot transmite sunt cele care pot fi făcute publice, adică informaţiile de interes public, conform Legii 544/2001.
Potrivit unor surse din Poliţie, la nivel naţional se crease o practică din a folosi grupuri de Whatsapp în care să fie postate diferite programe ale turelor poliţiştilor, din care făceau parte inclusiv soţiile acestora sau alte persoane.
Sursa citată a precizat că această circulară privind transmiterea datelor nepublice a fost comunicată angajaţilor Poliţiei prin Intrapol şi este un exemplu de document care nu ar fi trebuit făcut public.
Sindicatul Polițiștilor Europei a anunțat o decizie referitoare la interzicerea în rândul polițiștilor a folosirii mijloacelor de comunicare alternative pentru dispozițiile de serviciu. Acestea sunt considerate un adevărat risc pentru securitate.
Decizia Europol vine ca o urmare a tragicului eveniment care a avut loc în vară la Timis, atunci când un polițist a fost împușcat mortal de un interlop.
„Pornind de la tragicul eveniment de la IPJ Timiş, unde colegul nostru, Cristian Amariei, a fost împuşcat de către o persoană care a fost „dată în urmărire” pe un grup de Whatsapp de către un ofiţer de la nivelul unităţii şi până la situaţii în care poliţiştii primesc „ordine” pe asemenea aplicaţii, au existat nenumărate polemici pe marginea legalităţii utilizării acestor mijloace de comunicare.
În realitate vorbim despre o nevoie de comunicare operativă, pe care poliţiştii au suplinit-o prin diverse aplicaţii, tocmai pentru incapacitatea instituţiei de a oferi mijloace flexibile şi eficiente de schimb a informaţiilor şi a datelor operative cu care lucrăm”, se arată în decizia Europol.