Decizie de ULTIMĂ ORĂ! Polițiști români, detașați la Paris

Decizie de ULTIMĂ ORĂ! Polițiști români, detașați la Paris

Începând de miercuri şi până la data de 31 ianuarie 2019, douăzeci de poliţişti români vor participa alături de poliţiştii francezi la diferite activităţi de patrulare şi misiuni de siguranţă publică. Este a 15-a acţiune de acest fel care se desfăşoară la Paris. Echipajele vor fi mixte, formate din poliţişti români şi francezi şi vor patrula în diferite zone ale capitalei franceze.

"Scopul misiunii este acela de a acorda sprijin şi asistenţă directă autorităţilor de resort franceze, în asigurarea securităţii zonelor cu afluenţă turistică sezonieră, unde se pot săvârşi fapte de natură infracţională/antisocială", se arată într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Poliţiştii români vor participa alături de poliţiştii francezi pentru prevenirea infracţionalităţii stradale şi a faptelor antisociale, potrivit agerpres.ro

De asemenea, vor sprijini verificările efectuate de serviciile de poliţie franceze în stabilirea identităţii persoanelor implicate în comiterea de fapte de natură infracţională, depistate în cadrul activităţilor de patrulare.

Ne puteți urmări și pe Google News

În misiunea din Franţa s-au deplasat poliţişti de la IGPR, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, de la inspectoratele de poliţie judeţene Arad, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Cluj, Harghita, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Tulcea şi Vâlcea.