DECIZIE de ULTIMĂ ORĂ. Ce face Şerban Nicolae cu amendamentele sale la legea graţierii

DECIZIE de ULTIMĂ ORĂ. Ce face Şerban Nicolae cu amendamentele sale la legea graţierii

Preşedintele Comisiei juridice de la Senat, Şerban Nicolae, a declarat luni că este dispus să îşi retragă amendamentele depuse la proiectul legii graţierii.

"Am avut o discuţie (n.r. - cu Liviu Dragnea). I-am spus că sunt dispus să le retrag dacă nu există susţinere pentru ele, nu are rost să le susţin împotriva voinţei celor care votează. Am văzut şi reacţia poporului român ieri la miting şi avem şi o dimensiune a reacţiei populaţiei pentru că aşa s-a spus - poporul român a ieşit în stradă şi în condiţiile astea o să discutăm. Dar, din punctul meu de vedere, trebuie să prezint toate datele şi, în funcţie de acestea, bineînţeles că nu am niciun fel de ambiţie personală, de miză sau de interes. Eu am prezentat o justificare pentru aceste amendamente, am spus care sunt criteriile care m-au condus către o asemenea soluţie. (...) Dar nu există niciun fel de ambiţie. Aşa cum i-am spus şi preşedintelui PSD, sunt dispus oricând să retrag aceste amendamente, mai ales că sunt colegi care au spus că nu susţin", a afirmat Şerban Nicolae, la Parlament, citat de Agerpres.

Întrebat când le va retrage, Şerban Nicolae a spus că "probabil" la şedinţa Comisiei juridice alocate acestui proiect de lege. 

Citiţi mai multe despre amendamentele depuse de senatorul PSD, Şerban Nicolae, AICI şi AICI.

Ne puteți urmări și pe Google News