Zeci de mii de aplicații au fost suspendate, a anunțat vineri Facebook, o anchetă internă arătand că acestea reprezentau un potenţial risc din punct de vedere al respectării vieţii private a utilizatorilor săi, potrivit Agerpres.

Ancheta a vizat milioane de aplicații și vine ca reacție la scandalul Cambridge Analytica. În anul 2018, un avertizor de integritate arata că întreprinderea britanică influențase mai multe runde de alegeri de pe Glob, precum alegerile prezidențiale din SUA și Brexitul, realizând profilul perfect al câtorva sute de milioane de alegători. Compania arăta ce fel de mesaje i-ar convinge pe diferiți oameni să voteze cu un anumit candidat, în funcție de aspecte ale vieții lor private.

„Noi promiseserăm la vremea respectivă că vom trece în revistă toate aplicaţiile care au avut acces la cantităţi importante de informaţii (despre utilizatori) înainte de schimbarea regulamentului nostru în 2014”, explică într-un comunicat Ime Archibong, vicepreşedinte al parteneriatelor la Facebook.

Pentru realizarea anchetei, platforma a lucrat cu „sute de persoane: avocaţi, anchetatori externi, analişti de date, ingineri” pentru a „înţelege mai bine mecanismele abuzive” şi a putea, în fine, „să depisteze actorii nefaşti printre dezvoltatori”.

Suspendările vizează 400 de dezvoltatori, dar „nu înseamnă neapărat că aceste aplicaţii reprezintă o ameninţare pentru oameni”, a indicat Ime Archibong.

Te-ar putea interesa și: