Decizie-bombă la Consiliul Politic Naţional al PSD! De ce nu se mai dezbate în Parlament moţiunea

Decizie-bombă la Consiliul Politic Naţional al PSD! De ce nu se mai dezbate în Parlament moţiunea

Consiliul Politic Naţional al PSD a decis, marţi, să nu se mai dezbată moţiunea de cenzură în Parlament înainte de o decizie a Curţii Constituţionale. 

Decizie de ultimă oră:  Legat de moţiunea de cenzură, decizia Consiliului Politic Naţional a fost aceea de a nu mai dezbate această moţiune înainte de o decizie a Curţii Constituţionale pentru că, ştiţi foarte bine, a fost depusă în sesiune extraordinară şi trecerea ei, dezbaterea ei în sesiune ordinară ar putea să aibă elemente de neconstituţionalitate. Prin urmare, nu se mai dezbate în perioada următoare până la o decizie a Curţii Constituţionale moţiunea de cenzură, a precizat Alfred Simonis, după şedinţa conducerii PSD.

Este prea devreme ca PSD să aibă în vedere iniţierea unei alte moţiuni de cenzură

Suntem la o zi distanţă de confirmarea majorităţii pe care PNL cu USR, PMP şi UDMR şi cu alte grupuri parlamentare au demonstrat-o în Parlamentul României. Cred că e prea devreme să discutăm în acest moment de o altă moţiune de cenzură, a adăugat Simonis.

Liderul deputaţilor PSD a menţionat că în şedinţă nu s-a discutat foarte mult despre moţiunea de cenzură: Nu s-a discutat foarte mult. Este un mecanism care pune la încercare fiecare partid de opoziţie de fiecare dată. Discutam la o emisiune televizată cu doamna Turcan care întreba cumva cine plăteşte pentru eşecul acestei moţiuni de cenzură. Şi eu am spus doamnei Turcan că dânsa, în calitate de lider de grup, a avut 10 moţiuni de cenzură depuse şi respinse, nu fără cvorum, respinse la vot. Cine a plătit? A ajuns vicepremier doamna Turcan. Deci, până la urmă, este un instrument al opoziţiei, care încearcă să demită un guvern, se creează o majoritate sau nu şi mergem mai departe. Nu trebuie să creăm o tragedie în urma aceste chestiuni. Tragedie e pentru România, dacă doriţi, şi pentru cei care ar fi aşteptat ca aceste decizii să fie luate: de majorare de pensii, de alocaţii şi multe alte decizii, locuri de muncă. Toate aceste lucruri erau importante să le facă un guvern capabil şi eficient", a explicat Simonis.

USR, PMP, UDMR şi alte partide au susţinut şi susţin Guvernul Orban şi fiecare decizie de amânare a majorării de alocaţii, de pensii.

Cred, în continuare, că cei care clamează un haos în România pe baza faptului că ar fi trecut această moţiune de cenzură mint cu nonşalanţă debordantă, pentru că ar fi depins de noi, de partidele parlamentare, de preşedintele Iohannis ca aseară, după demiterea Guvernului, să ne întâlnim să decidem cine va fi premier pentru câteva luni şi să îl şi votăm în Parlament într-un timp record. Ca şi concluzie - trebuie să facem cunoscut faptul că USR, PMP, UDMR şi alte partide au susţinut şi susţin Guvernul Orban şi fiecare decizie de amânare de majorare de alocaţii, de majorare de pensii şi toată lipsa de locuri de muncă, deficit etc, a mai spus acesta, notează Agerpres.

Reamintim că luni, şedinţa Parlamentului în care trebuia dezbătută şi votată moţiunea de cenzură nu a putut să aibă loc din lipsa cvorumului. În urma apelului nominal, doar 226 de parlamentari au fost la şedinţă, fiind necesară prezenţa a 233 de deputaţi şi senatori.

Ne puteți urmări și pe Google News