Decizie BIZARĂ la VATICAN. Demisiile a doi OFICIALI importanţi

Decizie BIZARĂ la VATICAN. Demisiile a doi OFICIALI importanţi

Vaticanul a anunţat joi, fără alte explicaţii, demisia purtătorului său de cuvânt, americanul Greg Burke, şi a adjunctei acestuia, spanioloaica Paloma Garcia Ovejero, şi numirea unui purtător de cuvânt interimar, informează AFP şi EFE.

Papa Francisc ''a acceptat demisiile directorului şi directorului adjunct ai sălii de presă a Vaticanului, Greg Burke şi Paloma Garcia Ovejero, şi l-a numit director interimar pe Alessandro Gisotti, până în prezent coordonator al social media pentru Ministerul Comunicaţiilor'', se menţionează într-un comunicat al Sfântului Scaun.

Americanul Greg Burke, membru al Opus Dei, influentă instituţie conservatoare în cadrul Bisericii Catolice, a fost numit în iulie 2016 după ce ocupase postul numărul doi ca importanţă în serviciul de presă. El i-a succedat iezuitului Federico Lombardi. Anterior, Burke lucrase ca jurnalist la Roma pentru săptămânalul catolic National Catholic Reporter, pentru revista Time şi apoi pe post de corespondent al postului american Fox News.

În vârstă de 59 de ani, Burke era al doilea membru al Opus Dei care ocupa postul de purtător de cuvânt al Vaticanului, după spaniolul Joaquin Navarro Valls, care a deţinut acest mandat în timpul papei Ioan Paul al II-lea.

Jurnalista spaniolă Paloma Garcia Ovejero, în vârstă de 43 de ani, prima femeie care a ocupat o astfel de poziţie în serviciul de presă al Vaticanului, fusese anterior corespondentă la Vatican din partea Cadena COPE, unul dintre cele mai importante posturi de radio din Spania, transmite Agerpres.