Decizia luată de guvernanți în privința cotei unice de impozitare. Orban a anunțat
- Andrei Calin
- 29 iunie 2020, 16:09
O bătălie între PNL și Opoziție se duce și în privința cotei unice de impozitare.
Ludovic Orban, prim-ministrul României, a vorbit, astăzi, despre posibilitatea renunțării la cota unică de impozitare. Politicianul a explicat că nu se va produce această schimbare, pentru că Partidul Național Liberal este adeptul acestei modalități de impozitare. Așa că partidul său va lupta pentru a menține sistemul actual.
„PNL apără cota unică. Este una dintre măsurile liberale cele mai importante, care au avut efecte extrem de favorabile pentru România şi nu renunţăm sub nicio formă la cota unică”, a declarat Ludovic Orban, după ce a participat, luni, la Adunarea membrilor Coaliţiei pentru Dezvoltarea României.
Pe același subiect a comentat și Raluca Turcan, viceprim-ministru, în cadrul unui mesaj postat pe contul de Facebook. Turcan a arătat cu degetul către Partidul Social Democrat, care vrea eliminarea cotei unice de impozitare.
„Cota unică valorizează munca şi sprijină interesele angajaţilor productivi - cine câştigă mai mult plăteşte deja la stat mai mult. Din când în când, PSD se mai gândeşte cum să îi pedepsească şi să îi taxeze suplimentar pe românii care muncesc. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, alături de PSD 2 şi PSD 3, vrea impozitarea progresivă a veniturilor românilor!
Se confirmă din nou că PSD este partidul care inventează taxe şi impozite şi care îi pedepseşte pe cei care muncesc şi care aduc plus-valoare în economie. Dar PSD şi sateliţii nu au cum să înţeleagă: sunt praf economic şi toate acţiunile lor din timpul guvernării dovedesc acest lucru”, a scris Raluca Turcan.
Adio cotă unică! Vine impozitarea progresivă?!? Sondajul care îi va speria pe mulți
Cota unică dispare în 2018: PSD pregăteşte supraimpozitarea marilor salarii
Marcel Ciolacu, președintele interimar al Partidului Social Democrat (PSD), a anunțat duminică seara că a discutat cu șefii de la ALDE și Pro România, Călin Popescu Tăriceanu și Victor Ponta despre posibilitatea unei alternative de program economic până la alegeri care să vizeze și impozitarea progresivă a veniturilor.