Americanii sărbătoresc, pe 4 iulie, Ziua Independenței. La 4 iulie 1776, Congresul Continental proclamă independența celor 13 colonii britanice din Lumea Nouă.

"Acum 239 de ani, părinții noștri fondatori au adoptat Declarația de Indepedență. Ei credeau că toți oamenii au fost creați egali, liberi sa gândeasca, să se roage și să trăiască așa cum doresc, ca destinul nostru nu va fi hotărât pentru noi, ci de către noi. Ei au întemeiat măreața noastră națiune pe principiile egalității si libertății", a spus Dean Thompson, informează stiripesurse.ro, citând Mediafax. 

Thompson a făcut și o scurtă istorie a poporului american și a explicat încă o dată importanța SUA pentru întreaga lume.

"Mâine (n.r. – joi) sărbătorim ziua de naștere a națiunii noastre la ambasada cu câțiva dintre prietenii noștri români. Anul acesta celebrăm și 135 de ani de relații diplomatice bilaterale. Prietenia noastră se bazează pe valorile transatlantice pe care le împărtășim. Ne dorim ca toți românii să se bucure de pace și securitate, protejați de statul de drept, având la dispoziție mijloacele necesare pentru a prospera și pregătiți să profite de oportunitățile oferite de lumea din ce în ce mai globalizată în care trăim", a mai spus diplomatul american. 

Ambasadorul american a vorbit și despre relațiile româno-americane. 

"Vom explora toate oportunitățile de a ne uni eforturile cu ale românilor pentru a sprijini obiectivele noastre comune și prietenia din ce în ce mai profundă. Vom continua să colaboram cu România pentru a garanta protejarea, consolidarea și păstrarea ideilor și instituțiilor democrației, libertătii și egalitătii, nu doar acum, ci pentru toate generațiile viitoare", mai transmite Dean Thompson.

 

Te-ar putea interesa și: