De la progresism, la regresism. „Motivul pentru care am abandonat Stânga”
- Tudor Borcea
- 13 februarie 2020, 06:20
David Rubin, comentator politic american, personalitate pe YouTube și realizatorul unor emisiuni de takl-show politic, face o analiză a progresismului de astăzi. Stânga regresistă clasează grupurile minoritare într-o ordine bizară, pentru a concura într-un fel de Olimpiadă a Opresiunii. Medalia de aur merge la cel mai ofensat.
În opinia lui Rubin, publicată într-un material video de PragerU și prezentată de tribuna.us , progresismul a devenit o mișcare de o falsă moralitate care lansează acuzații de rasism, bigotism, xenofobie, homofobie, islamofobie și o mulțime de alte expresii fără sens către oricine care are alte convingeri.
O rețetă, afirmă David Rubin, care nu mai este una pentru o societate liberă, ci numai bună pentru o societate totalitară.
Iată ce spune Rubin:
„Crezi în libertatea de exprimare? Crezi că oamenii trebuie judecați după caracterul lor, nu după culoare pielii? Crezi în libertatea religioasă? Dacă crezi în aceste lucruri, probabil că nu ești progresist. S-ar putea să crezi că ești progresist. Eu obișnuiam să cred că sunt. Emisiunea mea, „The Rubin Report” a făcut parte, inițial, din rețeaua progresistă „The Young Turks”.
Progresiștii m-au atras mai mult decât liberalii. Progresiștii erau mai buni; aveau grijă de cei mici; le păsa de femei și minorități; au îmbrățișat schimbarea.
Cine nu ar vrea să fie progresist?
Dar în ultimii ani, sensul cuvântului „progresist” s-a schimbat. Progresiștii obișnuiau să spună „E posibil să nu fiu de acord cu ce spui, dar voi lupta până la moarte pentru dreptul tău de a o spune”. Nu mai este valabil.
Interzicerea vorbitorilor din campusurile universitare cu ale căror opinii nu ești de acord nu înseamnă progresism. Interzicerea oricăror cuvinte care nu sunt aprobate ca fiind „corecte politic”, nu este progresism.
Punând „Trigger Warnings” pe cărți, filme, muzică, pe orice ar putea jigni oamenii, nici asta nu înseamnă progresism. Toate acestea m-au determinat să cred că o mare parte din Stânga nu este progresistă, ci regresistă. Acesta este unul dintre motivele pentru care am vorbit atât de mult în emisiunea mea despre Stânga regresistă”.