De ce să te rogi la Maica Domnului, mai degrabă decît la Iisus? Părintele Pimen Vlad explică cu lux de amănunte

De ce să te rogi la Maica Domnului, mai degrabă decît la Iisus? Părintele Pimen Vlad explică cu lux de amănunteSursa foto: Arhiva EVZ

Părintele Pimen Vlad a explicat faptul că Maica Domnului are cea mai mare putere asupra Mântuitorului. Drept urmare către ea ar trebui să ne îndreptăm rugăciunile la nevoie.

Maica Domnului, de grabă ajutătoare

Părintele spune că în momentul în care există o necesitate a unui creștin către Maica Domnului ar trebui să îndrepte rugăciunea. Asta pentru că ea este extrem de puternică în fața Mântuitorului. ”Acum am dat de înțeles ce înseamnă mama. Iar Maica Domnului, gândiți-vă că este de-a dreapta Mântuitorului.

Acoperământul Maicii Domnului

Sursa foto: Pixabay

În afară de asta e mama lui Dumnezeu. Cine a spus asta?! Tot Dumnezeu, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta ca să îți fie bine să trăiești ani mulți pe pământ. Deci Mântuitorul e dator Maicii Domnului că i-a dat trup din trupul ei”, a explicat preotul.

A salvat cetăți și țări

De altfel, omul bisericii a dat exemple biblice, când Sfânta Fecioară a salvat mii de oameni de la pieire. ”Și sunt multe cazuri la sfinți prin care se arată, Mântuitorul a spus gata, s-a terminat, să fie pedepsită cetatea, să fie pedepsită o țară, chiar să încheie cu lumea asta. Și era hotărât. Și apărea Maica Domnului și spunea: Doamne, te rog. Și el spunea: nu Maica mea, nu mă ruga că nu pot.

Și ea spunea: adu-ți aminte că te-am purtat în pântec. Și atunci, gata, se înmuia Mântuitorul și spunea: iartă-mă maica mea, fie ție cum dorești. Adică îl atingea ca mama, adică nu ți-e milă că mă doare pentru oamenii ăștia”, a mai spus părintele Pimen.

Ajutat mereu de Sfânta Fecioară

Omul bisericii a mai explicat că el mreu a primit ajutor chiar de la Mama lui Iisus. ”Deci câtă putere are Maica Domnului și eu întotdeauna când am rugat-o pe Maica Domnului, praf s-a făcut totul în cale. Nu a existat să nu mă ajute”, a mai spus părintele.

9
2
Ne puteți urmări și pe Google News