De ce nu merge aerul condiționat în trenuri. Explicațiile lui Radu Miruță

De ce nu merge aerul condiționat în trenuri. Explicațiile lui Radu MiruțăCFR Călători. Sursă foto: Facebook

De ce nu merge aerul condiționat în trenuri. Locomotivele diesel vechi, întreruperile alimentării cu energie electrică, suprasolicitarea instalațiilor și greșelile de operare se numără printre cauzele pentru care aerul condiționat nu funcționează în numeroase trenuri din România. Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a declarat marți că peste jumătate dintre sesizările transmise de călători în această perioadă au vizat temperaturile ridicate din vagoane.

De ce nu merge aerul condiționat în trenuri. Explicațiile lui Radu Miruță

Radu Miruță a spus că a primit numeroase reclamații referitoare la „căldura din trenuri”, iar cele mai multe au fost legate de lipsa climatizării. Potrivit obligațiilor CFR Călători, trenurile InterRegio trebuie să aibă aer condiționat, în timp ce pentru trenurile Regio această dotare nu este obligatorie.

Ministrul a arătat că, în aproximativ 15% dintre cele 600 de situații analizate, problemele au fost provocate de locomotivele diesel vechi, care nu mai au suficientă putere pentru a asigura răcirea vagoanelor.

„Sunt locomotive diesel vechi și de 40 de ani care nu au capacitate suficientă să răcească. Varianta este să fie scoase de tot. (…) N-a fost luată o decizie cu privire la asta, dacă le vom scoate sau nu, pentru că sunt probleme și cu scoaterea lor și cu nepunerea altceva în loc”, a declarat Miruță.

Scoaterea locomotivelor din circulație ar crea însă alte dificultăți, în condițiile în care acestea nu pot fi înlocuite imediat cu alte vehicule.

Ce se întâmplă în zonele fără alimentare electrică

Alte 18% dintre defecțiunile raportate apar în cazul trenurilor electrice care traversează așa-numitele zone neutre.

Acestea sunt porțiuni în care, din motive tehnice, contactul locomotivei cu linia de alimentare electrică este întrerupt pentru o perioadă foarte scurtă.

„Adică din loc în loc există, din necesități tehnice, o discontinuitate a contactului cu liniile care sunt alimentate cu energie electrică. O perioadă foarte scurtă. Trecerea locomotivei prin această zonă neutră face ca la reconectarea în zona în care este energie electrică să se genereze erori care fac ca o perioadă de timp aerul condiționat să nu meargă. Acolo se intervine din partea mecanicului, uneori se rezolvă, uneori nu se rezolvă”, a transmis ministrul Transporturilor.

Problema poate fi remediată de mecanic după revenirea alimentării, însă intervenția nu are succes în toate situațiile.

CFR Călători

CFR Călători. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Aerul condiționat se oprește când trenurile sunt aglomerate

Cea mai mare parte a cazurilor analizate, aproximativ 40%, este provocată de supraîncălzirea instalațiilor de climatizare. Atunci când temperaturile de afară sunt foarte ridicate, iar vagoanele sunt aglomerate, sistemele intră în regim de protecție și se opresc.

„Când este foarte cald afară și când trenul este aglomerat, se intră într-o supra-sarcină, într-o protecție care face ca aerul condiționat să nu mai funcționeze. Acest procent de 40%, care este unul mare, este bucata asupra căreia trebuie să se intervină, pentru că nu e cauzat de nimic din ceea ce ține de infrastructură”, arată ministrul.

Radu Miruță consideră că tocmai în această zonă pot fi aplicate cele mai rapide măsuri, întrucât defecțiunile nu sunt provocate de infrastructura feroviară.

Softul a fost modificat la 130 de vagoane

Una dintre soluțiile folosite este modificarea programelor care controlează instalațiile vagoanelor, astfel încât aerul condiționat să poată funcționa și în condiții de suprasarcină. O altă variantă analizată este extinderea tubulaturii prin care aerul rece este distribuit în vagoane.

Ministrul Transporturilor a spus că softul a fost modificat până acum la 130 de vagoane.

„O altă măsură luată este recompunerea trenurilor, adică trenuri cu vagoane mai puține, în zilele în care este foarte cald, pentru ca locomotiva să aibă capacitatea de a răci un număr mai mic de vagoane”, a mai spus Miruță.

Reducerea numărului de vagoane ar permite locomotivei să alimenteze mai eficient instalațiile de climatizare, însă ar putea însemna și mai puține locuri disponibile pentru pasageri.

Angajați CFR, cercetați disciplinar

Verificările au identificat și situații în care problemele au fost provocate de neîndeplinirea obligațiilor de serviciu de către angajați ai CFR Călători.

Ministrul a menționat șefi de tură, revizori și mecanici care nu ar fi aplicat procedurile necesare pentru funcționarea instalațiilor.

În urma controalelor au fost deschise 56 de dosare de cercetare disciplinară.

Până în prezent, au fost aplicate 39 de măsuri, inclusiv sancțiuni care au presupus diminuarea salariilor angajaților considerați responsabili.