Incendiu la un tren de călători. Vagoanele au fost decuplate, locomotiva, dusă la distanță

Incendiu la un tren de călători. Vagoanele au fost decuplate, locomotiva, dusă la distanțăTren. Sursa foto: Freepik

Un incendiu s-a declanșat luni dimineață la locomotiva unui tren de călători aflat în Halta Tămășeu, din județul Bihor. Situația a fost semnalată rapid, iar personalul din halta feroviară a reușit să decupleze vagoanele și să îndepărteze locomotiva, astfel încât aceasta a fost poziționată la o distanță de siguranță față de garnitură.

Incendiu la locomotiva unui tren de călători în Halta Tămășeu, județul Bihor

Focul s-a manifestat cu flacără deschisă și degajări de fum la nivelul compartimentului motor, fiind stins de pompierii militari în aproximativ zece minute. Primele evaluări indică drept cauză probabilă un conductor electric defect.

precizează că, în data de 25 mai, echipajele de pompieri din Oradea au fost mobilizate pentru a interveni la stingerea unui incendiu izbucnit la o locomotivă aflată în Halta Tămășeu.

„În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 03.40,Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor a fost sesizat cu privire la producerea unui incendiu la locomotiva unui tren de pasageri, aflat în Halta Tămăşeu. În momentul sesizării evenimentului, personalul a decuplat vagoanele şi a deplasat locomotiva la o distanţă sigură de acestea”, a transmis ISU Bihor.

Incendiu locomotivă

Incendiu locomotivă. Sursa foto: ISU.

Intervenția pompierilor și limitarea pagubelor

La fața locului au fost trimise trei echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului 2 Oradea. Două dintre acestea au acționat cu autospeciale de stingere cu apă și spumă, iar un al treilea echipaj a intervenit cu o ambulanță SMURD, fiind pregătit pentru acordarea primului ajutor.

„Incendiul, care se manifesta cu flacără deschisă şi degajări de fum la compartimentul motor, a fost localizat şi lichidat în circa 10 minute de pompieri, care au reuşit astfel să împiedice extinderea flăcărilor şi să limiteze semnificativ pagubele”, se mai arată în comunicatul emis de ISU Bihor.

Potrivit acelorași informații, focul a avut drept efect distrugerea unui motor de ventilator și a unui panou electric, cauza probabilă fiind identificată ca un conductor electric defect.

Două persoane și-au pierdut viața într-un accident feroviar produs la Oradea

Duminică seara, 25 mai, pompierii militari din Bihor au intervenit la un accident petrecut în cartierul Episcopia, la o trecere la nivel cu calea ferată, unde un tren a intrat în coliziune cu un autoturism în care se aflau două persoane.

ISU Bihor

Sursa foto: ISU Bihor

Apelul de urgență a fost efectuat prin Sistemul Unic 112 în jurul orei 18:35, iar la locul evenimentului au fost trimise de urgență patru echipaje de pompieri militari, cu trei autospeciale de intervenție, dintre care două de descarcerare grea, precum și o ambulanță SMURD tip B2 și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.

În urma impactului, cele două persoane din autoturism, un bărbat și o femeie, au rămas blocate între elementele de caroserie deformate și prezentau leziuni incompatibile cu viața, medicul aflat la fața locului declarând decesul acestora, a mai transmis ISU Bihor.